Natație

Cupa Bucovinei a fost dominată de sportivii suceveni de la CSȘ 3 și USV

Șerban Cotos a fost cel mai bun sportiv la 2002 cu cinci medalii de aur
Șerban Cotos a fost cel mai bun sportiv la 2002 cu cinci medalii de aur

Timp de două zile, bazinul de înot al Școlii Gimnaziale Nr. 3 Suceava a fost gazda ediției cu numărul XXII a Cupei Bucovinei, competiție ce a adunat la start nu mai puțin de 150 de sportivi cu vârste cuprinse între 6 și 14 ani. În concurs au fost prezente nouă cluburi, dintre care cinci au fost din județ, CSȘ 3 Suceava, Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava, Clubul Sportiv Școlar Gura Humorului, Nada Florilor Fălticeni, Școala Gimnazială Pojorâta, iar patru din țară, Clubul „Bogdan Ciubotariu” Constanta, Clubul Sportiv „Tibi” Bistrița, Liceul cu Program Sportiv Baia Mare și Clubul Sportiv Junior Swim Iași.
La finalul competiției organizate de Asociația Județeană de Natație, în colaborare cu Școala Gimnazială Nr. 3 Suceava, Direcția Județeană pentru Sport și Tineret (DJST) Suceava și Asociația Sportivă Aqua Club, primul loc în clasamentul general a fost ocupat de CSȘ 3 Suceava, cu 22 de medalii de aur, 11 de argint și șase de bronz, urmat de Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava, cu 19 medalii de aur, 15 de argint și nouă de bronz, Clubul Sportiv „Tibi” Bistrița și CSȘ Gura Humorului.
Astfel, la categoria de vârstă a concurenților născuți în anul 2002, Șerban Cotos, de la CSȘ 3 Suceava, a câștigat cinci medalii de aur, Sebastian Croitor – patru de argint și una de bronz, iar Ana Blănaru – cinci medalii de aur. La categoria 2003, Ioana Năstacă a strâns patru medalii de aur și una de argint, Victor Turluianu a obținut două medalii de aur și trei de argint, pierzând titlul de cel mai bun sportiv la această grupă de vârstă după o cursă în care i-au sărit ochelarii la start și a pierdut la limită aurul.
La categoria 2004, Călin Moscaliuc a bifat o medalie de aur și două de argint, iar Ionuț Socoliuc, o medalie de bronz, la categoria 2005, Mario Diaconescu a obținut cinci medalii de aur, iar Maria Verciuc, o medalie de bronz.
La sportivii născuți în anul 2006, Ioana Ursu a câștigat o medalie de argint, la 2008, Ioan Verciuc a obținut trei de bronz, toți sportivii enumerați până acum fiind pregătiți la CSȘ 3 Suceava de antrenorii Cezar Moscaliuc, Daniela Burac și Bogdan Driscu.
Sportivii Universității „Ștefan cel Mare” au obținut 43 de medalii
Înotătorii care au reprezentat Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava au avut o comportare foarte bună la Cupa Bucovinei, situându-se la final în clasamentul general pe locul secund, cu 19 medalii de aur, 15 de argint și nouă de bronz. Lotul universitar, pregătit de conf. univ. dr. Elena Rață și studenții de la Facultatea de Educație Fizică și Sport Anca Sasu și Luis Lăcătuș, a fost format din 25 de sportivi: Alexandru Anton, Andrei Andrian, Antonia Dattola, Paula Boleacu, Amalia Burlacu, Alexia Burlacu, Gabriel Maranda, David Lungu, Ingrid Sofronea, Răzvan Maierean, Luca Kurutz, David Dobroghi, Daria Lucan, Denisa Mateiciuc, Cristina Smocot, Delia Ostafi, Teodor Fotciuc, Vlad Cibotariu, Cosmina Aaniței, Adrian Maruneac, Tudor Dumitraș, Alexandru Stratu, Mihai Luca, Eric Laliței și Andreea Găitan.
La finalul concursului, în funcție de rezultatele obținute, au fost acordate și titlurile de cei mai buni sportivi la fiecare categorie de vârstă. Astfel, CSȘ 3 Suceava a avut cinci sportivi, Ana Blănaru și Șerban Cotos la 2002, Ioana Năstacă la 2003, Călin Moscaliuc la anul 2004 și Mario Diaconescu la 2005, Universitatea Suceava a avut patru sportivi, Cosmina Aaniței la 2004, Antonia Dattola la 2007, Amalia Burlacu și Alexandru Anton la 2008, în timp ce de la CSȘ Gura Humorului, Aurora Chițac a fost declarată cea mai bună sportivă la cei născuți în anul 2006.

Cupa Bucovinei a fost dominată de sportivii suceveni de la CSȘ 3 și USV
Cupa Bucovinei a fost dominată de sportivii suceveni de la CSȘ 3 și USV
Cupa Bucovinei a fost dominată de sportivii suceveni de la CSȘ 3 și USV
Cupa Bucovinei a fost dominată de sportivii suceveni de la CSȘ 3 și USV
Cupa Bucovinei a fost dominată de sportivii suceveni de la CSȘ 3 și USV
Cupa Bucovinei a fost dominată de sportivii suceveni de la CSȘ 3 și USV
Cupa Bucovinei a fost dominată de sportivii suceveni de la CSȘ 3 și USV
Cupa Bucovinei a fost dominată de sportivii suceveni de la CSȘ 3 și USV
Cupa Bucovinei a fost dominată de sportivii suceveni de la CSȘ 3 și USV
Cupa Bucovinei a fost dominată de sportivii suceveni de la CSȘ 3 și USV
Șerban Cotos a fost cel mai bun sportiv la 2002 cu cinci medalii de aur
Șerban Cotos a fost cel mai bun sportiv la 2002 cu cinci medalii de aur

Recomandări

Încă doi dintre sucevenii campioni naționali fac pasul spre o echipă puternică. Păreri diferite cu privire la plecările masive ale sportivilor

Expoziție cu medalii, trofee, diplome, fotografii, articole de presă ce reflectă cariera sportivului sucevean Tudor Ignat, la Galeria Zamca