Alianța Franceză din Suceava, în colaborare cu Universitatea „Ștefan cel Mare”, Facultatea de Educație Fizică și Sport și Asociația Club Sportiv Academia de Sport Suceava, organizează, sâmbătă, 25 mai 2024, la Complexul de Natație și Kinetoterapie din campusul universității sucevene, prima ediție a manifestării sportive Cupa Alianței Franceze din Suceava la Înot (CAFSI).
Evenimentul este organizat în contextul împlinirii a 100 de ani de la Jocurile Olimpice de la Paris (1924) și al organizării Olimpiadei de vară Paris 2024, în perioada 26 iulie – 11 august. Această ediție este cea de a șasea pe care Franța o găzduiește și timp de 18 zile vor avea loc 329 de probe olimpice.
Cu ocazia acestui important eveniment sportiv la nivel mondial, Alianța Franceză din Suceava le propune elevilor și studenților suceveni o serie de manifestări în spiritul promovării unui stil de viață sănătos și a valorilor sportive, care debutează cu o competiție de înot intitulată Cupa Alianței Franceze din Suceava la înot. Această competiție, spun organizatorii, promovează beneficiile mișcării și ale practicării sportului în rândul tinerilor. „Într-o perioadă în care sedentarismul și stilul de viață nesănătos devin din ce în ce mai dăunătoare, implicarea în activități fizice și sportive se impune ca o necesitate. Pe 1 iunie 2024, Alianța Franceză din Suceava, în colaborare cu Liceul cu Program Sportiv, va organiza competiția sportivă în aer liber Mini-jeux Olympiques Suceava-Paris 2024”, au mai transmis reprezentanții Alianței Franceze din Suceava.