Cununie și divorț, dileme și soluții

Asistăm, din păcate, la o desacralizare, la o relativizare tot mai mare a noțiunii de iubire, iar de aici apar multe neajunsuri în familia creștină, printre care și divorțul. Mulți, dorind să întemeieze iarăși o familie, merg la preot cerându-i să-i cunune din nou. Sunt, așadar, căsătoriile a doua, a treia binecuvântate? Pe baza învățăturilor Sfintei noastre Biserici vom încerca un posibil răspuns.
În general, Sfânta Scriptură și Sfinții Părinți nu recomandă căsătoria a doua, în mod deosebit a celor divorțați sau a celor care se căsătoresc cu cei divorțați. În acest sens, cuvintele Mântuitorului sună limpede: „Oricine va lăsa pe femeia sa în afară de pricină de desfrânare și se va însura cu alta săvârșește adulter” (Matei XIX, 9). Cu toate acestea, dumnezeiescul Pavel, Apostolul, îngăduie celor văduvi a doua căsătorie doar pentru a nu cădea în desfrânare, „fiindcă mai bine este să se căsătorească decât să ardă” (I Cor. VII, 8-9). Sfântul Ioan Gură de Aur completează spusele verhovnicului, afirmând că este mai bună căsătoria decât o văduvie fără evlavie, căci așa pot să izvorască alte bunuri, și mai ales se alungă din cuget lenevia. Văduvii sunt chemați „să se ridice mai presus de cele pământești”. În Epistola I către Corinteni Sfântul Pavel confirmă superioritatea unei văduvii curate decât altă însoțire: „femeia este legată prin lege atâta vreme cât trăiește bărbatul ei. Iar dacă bărbatul ei va muri, este liberă să se mărite cu cine vrea, numai întru Domnul. Dar mai fericită este dacă rămâne așa, după părerea mea” (I Cor. VII, 34). Lămurind acest lucru, Sfântul Ioan Hrisostom, în a II-a Omilie despre căsătorie, explică: „văduvia este mare lucru și foarte înalt și a doua căsătorie este mai jos”. Este foarte emoționant cum pune problema despărțirii prin moartea soților, îndemnând soțiile să-i aștepte, căci „soțul tău nu a murit, ci doarme. Și cine nu așteaptă pe om adormit?” Când slăbiciunea trupului ori greutățile vieții cotidiene îi împing pe văduvi la a doua căsătorie, deși însoțirea reușește adeseori, totuși, poate fi presărată cu multe neajunsuri, scene de gelozie, reproșuri, certuri. Cea mai frecventă este suspiciunea, gelozia cu care a doua soție privește tot ce ține de prima căsătorie a soțului ei, inclusiv copiii. Tocmai de aceea Sfântul Ioan Hrisostom îi îndeamnă pe cei vizați să se abțină de la a doua căsătorie: „Vă sfătuiesc deci să vă stăpâniți și să vă mulțumiți numai cu prima căsătorie, ca să nu vă tulburați tihna vieții”.
Toate aceste sfaturi vizează cazurile recăsătoriilor pricinuite de văduvie. Astăzi, din păcate, se întâlnesc numeroase situații când credincioșii cer a doua sau chiar a treia căsătorie în urma unui divorț. Este adevărat că multe căsnicii se desfac pentru motive la fel de ridicole și superficiale ca și cele pentru care se contractează. Având în vedere toate acestea, Biserica a trebuit să ia decizia de a îngădui căsătoria și celor ce au ieșit prin divorț din prima căsnicie sau chiar din a doua. Altfel, se putea întâmpla ca foarte multe familii întemeiate prin recăsătorirea după divorțul unuia sau amândurora din soți să trăiască fără binecuvântare, proliferând răul. Asta nu înseamnă că Biserica Ortodoxă legiferează divorțul, ci doar îl tolerează, atunci când legătura conjugală este practic destrămată, căci în cele mai multe dezacorduri conjugale se află o slăbiciune spirituală, un refuz de a urma calea eroică, o respingere a pocăinței evanghelice.
Dar cum rămâne cu a doua sau a treia căsătorie? Este sau nu binecuvântare pentru ele? Sfinții Părinți, cum am arătat mai sus, admiteau recăsătorirea doar în caz de văduvie. Celelalte cazuri le canoniseau foarte aspru. Bunăoară, Sfântul Vasile cel Mare statornicea ca aceia ce se căsătoresc a doua oară să fie opriți de la Sfânta Împărtășanie unul sau chiar doi ani, în timp ce aspiranții la a treia căsătorie să se oprească de la cele sfinte de la trei la cinci ani. Sfântul Teodor Studitul era de părere ca acelora ce primeau a doua căsătorie, la slujba rânduită, să nu li se mai așeze cununiile pe cap, ci doar pe umeri.
Și astăzi sunt diferende privind modul cum trebuie privite nunta a doua și a treia. Unii preoți o consideră doar o slujbă de binecuvântare. Cred că este corectă această atitudine, doar că rânduiala actuală a Molitfelnicului ne cam pune în încurcătură. Centrul Sfintei Taine a Cununiei, numit și epicleză, atunci când Duhul Sfânt coboară, unindu-i pe mire și mireasă, spun majoritatea liturgiștilor, este rostirea rugăciunii: „Dumnezeule Cel sfânt, Care din țărână ai făcut pe om și din coasta lui ai făcut femeie și ai însoțit-o lui spre ajutor, pentru că așa a plăcut slavei Tale să nu fie omul singur pe pământ, Însuți și acum, Stăpâne, întinde mâna Ta din sfântul Tău locaș și unește pe robul Tău (N), cu roaba Ta (N), pentru că de către Tine se însoțește bărbatul cu femeia…” Preotul chiar apelează la un gest vizibil cât mai explicit, unind mâinile mirelui și miresei, binecuvântându-le. Rânduiala nunții a doua și a treia prevede aceeași rugăciune, cu același gest liturgic.
În atare situație, există o contradicție între afirmația că nunta a doua și a treia nu reprezintă o sfântă taină și practica liturgică. Chiar dacă rânduiala celei de-a doua căsătorii este simplificată, totuși conține în mare parte elementele esențiale ale celei dintâi (punerea inelelor și a cununiilor, epicleza, împărtășirea din paharul de vin binecuvântat, chiar și dansul ritualic, îngenuncherea pentru scoaterea cununiilor inclusiv. Doar rugăciunile sunt diferite și cu preponderență au caracter penitențial). Cred că liturgiștii noștri ar trebui să ia în discuție și acest aspect pentru a se diferenția clar, și prin rânduiala slujbei, că a doua ori a treia căsătorie nu mai reprezintă o sfântă taină, ci doar binecuvântare.
(Arhim. Mihail Daniliuc, sursa: Ziarul Lumina)