Cununia

Cununia sau nunta este Sfânta Taină prin care, după făgăduința mirelui și a miresei dată liber în fața preotului, de a trăi împreună în iubire toată viața, pentru a naște și a crește copii și a se ajuta reciproc, li se împărtășește harul dumnezeiesc care întărește și înalță însoțirea lor naturală, prefăcându-o într-o desăvârșită și curată legătură morală, într-o unitate după chipul legăturii dintre Hristos și Biserică.
1. Ce deosebire este între căsătoria civilă și nunta creștină?
În România, tinerii care doresc să se căsătorească, bărbat și femeie, trebuie să contracteze mai întâi căsătoria civilă, la ofițerul de stare civilă, apoi – dacă doresc, și cei mai mulți o fac – și căsătoria religioasă. Căsătoria civilă este o însoțire pe viață între un bărbat și o femeie, prin liber consimțământ în condițiile legii, adică are la bază un contract plecând însă de la afecțiunea reciprocă.
Căsătoria religioasă sau nunta creștină este o însoțire sfântă, făcută cu binecuvântarea lui Dumnezeu în biserică, printr-o Sfântă Taină, cea a Căsătoriei sau a Nunții, care sfințește iubirea și legătura celor însoțiți.
2. De ce nunta se mai numește și cununie?
Taina Nunții se mai numește și Taina Cununiei pentru că ea se săvârșește de către Episcop sau preot prin punerea cununiilor pe capetele mirilor însoțită de cuvintele «Cunună-se robul (a) lui Dumnezeu (numele) cu roaba (ul) lui Dumnezeu (numele), în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh» și rugăciunea «Doamne, Dumnezeul nostru, cu mărire și cu cinste încununează-i pe dânșii».
3. Când a fost întemeiată Taina Nunții?
Taina Nunții a fost întemeiată de Dumnezeu încă de la începutul omenirii, în rai sau paradis. Dumnezeu însuși, când l-a zidit pe om, a dat căsătoriei statutul de așezământ natural, legat de însăși natura omului, dar de origine divină instituită prin cuvintele «Și a zis Domnul Dumnezeu: Nu este bine să fie omul singur, să-i facem ajutor asemenea lui» (Gen. 2, 18). Apoi, Dumnezeu a binecuvântat însoțirea bărbatului cu femeia zicând „Creșteți și vă înmulțiți și umpleți pământul și-l stăpâniți» (Gen. 1, 28), poruncă a cărei valabilitate este permanentă (Gen. 2, 24). Legătura aceasta, decăzută prin păcat, Mântuitorul o restaurează și o înalță la rang de Taină. Astfel, El ia parte la nunta din Cana Galileii, pe care o sfințește prin prezența Sa și prin prefacerea apei în vin (In. 2, 1-11).
Mai târziu, Mântuitorul a precizat caracteristicile căsătoriei creștine: ea poate avea loc numai între un singur bărbat și o singură femeie, neîngăduind despărțirea lor (Mt. 19, 5-6) sau divorțul decât pentru păcatul adulterului, adică al călcării fidelității conjugale (Mt. 19, 9).
4. Cum înfățișează Taina Nunții Sfântul Apostol Pavel?
Apostolul Neamurilor înfățișează nunta ca pe o Sfântă Taină asemenea celei mari a unirii dintre Hristos și Biserică «Pentru aceea vă lasă omul pe tatăl și pe mama sa, și se va lipi de femeia sa și vor fi amândoi un trup. Taina aceasta mare este «iar eu zic în Hristos și în Biserică» (Efes. 5, 31-32).
5. Când se săvârșește și când nu se pot face nunți?
Fiind prilej de bucurie și veselie, Taina Cununiei se săvârșește în zilele de sărbătoare, îndată după Sfânta Liturghie, când toți credincioșii se află în biserică.
Potrivit poruncii a noua a Bisericii, nu se pot face nunți în următoarele zile și perioade ale anului:
a) În cele patru posturi de peste an, ca și toate zilele de post din cursul anului: miercurea și vinerea, Ziua Crucii (14 Septembrie), Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul (29 August). Aceasta, deoarece petrecerile și ospețele ce însoțesc de obicei nunta nu se potrivesc cu pocăința și înfrânarea pe care o impune postul;
b) În Săptămâna brânzei (albă) care este socotită ca vreme de pregătire pentru post;
c) În Săptămâna luminată (între Duminica Sfintelor Paști și Duminica Tomei), în Duminica Rusaliilor, în răstimpul dintre Crăciun și Bobotează, precum și în ajunul tuturor praznicelor împărătești.
6. Ce este logodna și care este rânduiala ei?
Logodna (făgăduința de căsătorie) este rânduiala tocmirii sau așezării nunții a doi tineri de sex opus care s-au făgăduit unul altuia. Biserica creștină binecuvântează această veche datină printr-o scurtă slujbă premergătoare nunții sau cununiei. De cele mai multe ori, slujba logodnei se face împreună cu cea a cununiei, săvârșindu-se imediat înaintea acesteia, dar se poate face și separat, cu mult mai înainte.
Logodna binecuvântată de Biserică nu se poate desface ca orice învoială omenească. Partea cea mai de seamă a logodnei este punerea inelelor în degetele logodnicilor și apoi schimbarea acestor inele de către nași. Inelele sunt semnul vizibil al iubirii, al credincioșiei și al legăturii trainice pe care o realizează căsătoria între cei doi soți.
7. Care este rolul nașilor la cununie?
Rolul și datoria nașilor la cununie sunt aceleași ca la botez. Ei sunt martori ai temeiniciei făgăduințelor făcute de viitorii soți și ai trăiniciei legăturii lor pentru tot restul vieții; de aceea ei pun mâinile pe cununii.
Nașii trebuie să fie ortodocși și cu o bună viețuire creștină, purtându-se față de miri ca niște părinți și învățători ai lor. La cununie ei țin în mâini făcliile aprinse, simbol al curăției mirilor, al luminii darului de sus și al bucuriei nuntașilor.
8. Care este partea cea mai însemnată din rânduiala nunții?
Aceasta este punerea cununiilor pe capetele mirilor. Preotul face de trei ori semnul crucii cu cununiile peste fetele mirilor, rostind cuvintele: «Cunună-se robul (a) lui Dumnezeu (numele) cu roaba (ul) lui Dumnezeu (numele), în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh».
Cununiile sunt făcute în chipul coroanelor cu care se încununează Regii și Împărații. Ele închipuie podoaba, cinstea și răsplata care se aduce curățeniei și fecioriei mirilor, pentru că ei sunt încununați ca niște Regi înzestrați cu puterea de a da viață, de a naște copii. Paharul de vin simbolizează bucuria nunții precum și unirea într-un cuget și menirea comună a viitorilor soți. Înconjurarea mesei de trei ori închipuie bucuria nunții. Acum ne ducem cu gândul la nașterea dumnezeiescului Prunc, prezis de Isaia (7, 14), cântându-l să dănțuiască împreună «Isaia dănțuiește! Fecioara a avut în pântece . . .» Urmează alte două cântări din slujba hirotoniei «Sfinții Mucenici» și «Slavă Ție, Hristoase Dumnezeule».
9. Sunt îngăduite de Biserică a doua sau a treia cununie?
Odinioară, acestea erau privite de Biserică cu multă asprime și îngăduite numai ca pogorământ (excepție) față de slăbiciunea omenească. Astăzi, din nefericire, acest gen de căsătorii au devenit mai dese. Biserica a fost nevoită să le îngăduie și să le binecuvinteze pentru a nu lăsa pe cei împreunați să trăiască în păcat, fără binecuvântarea lui Dumnezeu. Rânduiala celei de a doua nunți este diferită de prima cuprinzând rugăciuni pentru pocăință și iertarea mirilor. A patra nuntă nu este îngăduită de Biserică.
10. Ce se cere viitorilor miri?
Să reflecteze cu seriozitate la această hotărâre pe care o încheie de bună voie, să se spovedească și să se împărtășească, să-și păstreze credința și dragostea unul față de celălalt și să-și crească copii în duhul dreptei credințe.