Cununia este Taina Dragostei dintre un bărbat și o femeie



Cununia este Taina Dragostei dintre un bărbat și o femeie
Cununia este Taina Dragostei dintre un bărbat și o femeie

Legătura dintre un bărbat și o femeie în Biserică se binecuvântează prin Taina Nunții. Familia creștină se întemeiază prin Taina Cununiei, fiind formată în urma uniunii liber consimțite dintre bărbat și femeie. Aceasta este una dintre cele șapte taine ale Bisericii, alături de Tainele Botezului, Mirungerii, Împărtășaniei, Mărturisirii, Sfântului Maslu și Hirotoniei. Faptul că o familie se întemeiază printr-o Taină este o dovadă incontestabilă a importanței pe care Biserica o acordă familiei.
Întreaga misiune a Bisericii are ca prioritate persoana și familia. Fiecare comunitate parohială este formată din membri, bărbați și femei, care în majoritatea lor și-au întemeiat familii. De aceea, comunitatea parohială, la rândul ei, este gândită ca o familie mai mare.
Într-o familie, importante sunt dragostea, încrederea și respectul reciproc. Dacă aceste trei virtuți sunt ignorate, există riscul unui impas în viața de familie. Dincolo de dragoste, care trebuie să reprezinte liantul permanent dintre soți, încrederea este la fel de importantă pentru că altfel există riscul de suspiciune permanentă. De asemenea, respectul reciproc izvorât din dragoste și încredere contribuie la reușita vieții de familie.
Datoria bărbatului și a femeii care au primit Taina Sfintei Cununii este să se iubească și să fie întotdeauna dedicați unul celuilalt, în orice împrejurare.
Părintele Sofian Boghiu spune despre Cununie că este Taina Dragostei, pentru că la temelia ei stă Dumnezeu, Care este dragoste.
Într-o căsnicie există mai ales iubirea jertfelnică, despre care vorbește Sfântul Apostol Pavel: „Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește. Dragostea nu se poartă cu necuviință, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândește răul. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduiește, toate le rabdă. Dragostea nu cade niciodată” (I Corinteni 13, 4-8).
Familia trebuie să dăinuiască și la bine, și la rău, până când moartea îi va despărți pe cei doi soți, așa cum foarte inspirat se spune într-una din rugăciunile din cadrul Tainei Cununiei.
(Ziarul Lumina)



Recomandări

Sfințirea pietrei de temelie pentru cel dintâi locaș închinat Schimonahiei Elisabeta Lazăr, pustnica Giumalăului

Sfințirea pietrei de temelie pentru cel dintâi locaș închinat Schimonahiei Elisabeta Lazăr, pustnica Giumalăului
Sfințirea pietrei de temelie pentru cel dintâi locaș închinat Schimonahiei Elisabeta Lazăr, pustnica Giumalăului