Cununia civilă a fiului Angelei Zarojanu, oficiată de primarul Ion Lungu



Ionuț, fiul viceprimarului Angela Zarojanu, s-a căsătorit ieri cu Janina Maria Palade
Ionuț, fiul viceprimarului Angela Zarojanu, s-a căsătorit ieri cu Janina Maria Palade

Zi de sărbătoare la Primăria Suceava. Viceprimarul municipiului reședință de județ, Angela Zarojanu, a trăit ieri una dintre cele mai frumoase experiențe din viața de părinte, aceea de a participa la cununia civilă a fiului mai mare, Ionuț Zarojanu, care și-a unit destinul cu fosta sa colegă de facultate, Janina Maria Palade.
Ieri, la ora 15.00, o mulțime de oameni, prieteni de familie și colegi de partid ai Angelei Zarojanu, se adunaseră în fața Primăriei Suceava, așteptând evenimentul.
În mijlocul lor, tânărul cuplu, cu zâmbetul pe buze și cu luciri de fericire în ochi, trecea de la unul la altul, mulțumindu-le pentru prezență. Agitată, dar fericită, Angela Zarojanu era prezentă peste tot, întâmpinând invitații și având grijă ca totul să fie organizat perfect.
Întâmpinați cu flori de angajații Primăriei
La intrarea în Primărie, tinerii îndrăgostiți, deciși să facă pasul cel mare, au fost întâmpinați de zeci de angajați ai municipalității, cu flori în brațe, care au vrut să le fie alături în acest moment important. Cu toții s-au deplasat apoi în sala de oficiere a căsătoriilor, unde, de data aceasta, Angela Zarojanu nu a mai pășit în calitatea oficială, de viceprimar, ci ca mamă emoționată.
Spre surprinderea multora dintre cei prezenți, cununia civilă a fost oficiată de către contra-candidatul ei la fotoliul de primar, Ion Lungu, care s-a arătat foarte încântat să aibă onoarea de a le uni destinele celor doi tineri.
“Îmi face o deosebită plăcere să oficiez această ceremonie, având în vedere faptul că am un deosebit respect față de familia Zarojanu, de nașii tinerilor, familia Steiciuc, dar și față de miri, Ionuț și de Janina, pe care îi apreciez foarte mult” a spus Ion Lungu la începutul ceremoniei. „Dacă ei sunt pregătiți… Ionuț mai vrei un timp de gândire?” l-a întrebat Lungu, glumind.
“Nu este cazul” i-a răspuns Ionuț, care e avocat, ca și soția sa.
În glumă, Ion Lungu i-a atras atenția colegei sale de administrație că i-a lăsat Primăria fără funcționari, referindu-se la multitudinea de angajați prezenți la ceremonie.
Colegi de facultate și de grupă, pereche pe viață
După ce fiecare din ei a rostit un „Da!” clar și răspicat în fața ofițerului de stare civilă, primarul Ion Lungu i-a declarat căsătoriți și le-a urat să aibă o căsnicie fericită, după care a profitat de statutul său pentru a fi primul care sărută mireasa, nu înainte de a-l pune pe Ionuț să demonstreze tuturor că știe cum să pecetluiască unirea destinelor lor.
“Eram colegi la Facultate. În anul II m-am mutat în grupa lui. Nu ne-am cuplat imediat. Am construit mai întâi o relație de prietenie și apoi ne-am dat seama că ne iubim”, a mărturisit Janina Zarojanu, după ce a semnat actele de căsătorie.
Emoționați, tinerii căsătoriți, asaltați de mulțimea de invitați, cu brațele pline de flori și cadouri, s-au fotografiat cu toți cei care au dorit să marcheze astfel acest moment, după care i-au servit pe cei prezenți cu dulciuri și băuturi răcoritoare.
De remarcat faptul că, după cununia civilă a fiului ei, Angela Zarojanu nu a uitat că este în campanie, deplasându-se la o întâlnire cu cetățenii, în cartierul Ițcani.
“A fost un eveniment foarte important pentru mine, dar le-am promis oamenilor din Ițcani că voi fi alături de ei și nu puteam să-mi încalc cuvântul dat”, a spus Angela Zarojanu.



Cununia civilă a fiului Angelei Zarojanu, oficiată de primarul Ion Lungu
Cununia civilă a fiului Angelei Zarojanu, oficiată de primarul Ion Lungu
Cununia civilă a fiului Angelei Zarojanu, oficiată de primarul Ion Lungu
Cununia civilă a fiului Angelei Zarojanu, oficiată de primarul Ion Lungu
Ionuț, fiul viceprimarului Angela Zarojanu, s-a căsătorit ieri cu Janina Maria Palade
Ionuț, fiul viceprimarului Angela Zarojanu, s-a căsătorit ieri cu Janina Maria Palade