Cunoaște-ți copilul!

Amploarea pe care au luat-o unele evenimente tragice, ce au avut în centrul atenției copii și adolescenți, mediatizate mult în presa scrisă și auto-vizuală, în țară și în județul Suceava, a determinat o preocupare și concentrare accentuată a specialiștilor și responsabililor din diferite domenii care se ocupă de copii – psihologi, profesori, preoți, sociologi, medici, autorități, etc. – cu scopul găsirii unor explicații, unor cauze și mai ales unor soluții, de prevenire dacă nu de stopare a fenomenului.
În acest efort s-a înscris și Direcția de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava, printr-o strategie de evaluare și popularizare /informare, în special a părinților, precum și printr-o implicare mai mare a specialiștilor, direct în mediul de viață al copiilor cu tendințe sau conduite deviante.
Concluziile la ca s-a ajuns relevă rolul important al părinților, mediului familial, al profesorilor, autorităților locale și bisericii. Dar ce pot face părinții, profesorii, autoritățile pentru a preveni apariția tendințelor /conduitelor deviate sau gesturilor extreme la copii, cu posibile urmări dramatice, care lasă urme adânci în sufletul acestora, rudelor sau prietenilor ?
Comunicare și empatie
Astăzi există mai multe argumente pentru lipsa de comunicare dintre copii și adulți decât pentru prezența ei. Adulții (părinți, profesori) sunt, în mod inevitabil, în majoritate tributari unor valori și cutume pe care tinerii de azi le resping. Aceștia din urmă, pe de altă parte, se grăbesc, parcă mai mult ca oricând, să se rupă de părinți, să trăiască într-o lume a lor, de cele mai multe ori virtuală (Internet) , imatură., lipsită de certitudini și valori.
Una dintre soluții ar putea-o reprezenta o continuă legătură (comunicare) pozitivă, empatică, sinceră cu copilul. Nimic nu poate fi mai dăunător pentru calitatea relațiilor copil – părinte /profesor și pentru dezvoltarea normală a copilului, decât lipsa comunicării sau carențele grave de comunicare, o comunicare conflictuală sau uni-direcțională (autoritară).
Soluția eficientă este , fără îndoială, comunicarea empatică, adică relația cu copilul trebuie bazată pe afecțiune, căldură părintească, înțelegere, atașament, deschidere reciprocă, sinceritate – desigur cu unele limite. Prin această metodă părintele /profesorul poate capta copilul fără metode autoritare și poate avea astfel acces la toate dificultățile cu care acesta se confruntă, poate „citi” eventuale semne și simptome ale unor tendințe deviate sau periculoase, îl pot informa asupra unor probleme cu care se confruntă și îl poate ajuta să le depășească.
Indici și simptome ale tendințelor și comportamentelor deviante la copii și adolescenți
Iată câțiva asemenea indici: tulburări ale somnului (insomnie/hipersomnie), tulburări de alimentație (anorexie/bulimie); lipsă de energie, agitație extremă în anumite momente, incapacitatea de a resimți plăcere, tristețe excesivă, plâns fără motiv, descurajare continuă, indecizie, iritabilitate permanentă, furie, devalorizare, slaba stimă de sine, anxietate crescută, pierderea interesului și a plăcerii pentru orice fel de activități, retragere, căutarea singurătății, introversiune.
Ruperea contactelor cu familia, prietenii, sau intrarea într-un anturaj problematic, pot de asemenea să pună unele semne de întrebare. Refuzul de a comunica, absența emoțiilor, absentarea prelungită de la cursuri și diminuarea randamentului școlar, schimbări în aspectul său, neglijență, schimbări drastice în comportament, emotivitate crescută, consum de alcool și/sau droguri, vandalism, rigiditate afectivă, forța eu-lui slab dezvoltată, respingere și opoziție permanentă a normelor sociale și juridice, gânduri pesimiste, negativism ridicat, trecere ușoară de la o stare emoțională la alta, de la un comportament pasiv la unul activ, chiar violent, auto-reproșuri, tendințe de culpabilizare asociate cu reacții psiho-somatice.
Trebuie acordată o atenție specială și unor stări cum ar fi: sentimente crescute de insecuritate, evitarea formelor organizate de viață și de muncă, dezechilibru emoțional, sentimentul de a nu fi de folos la nimic și nimănui , deficit de socializare, episoade depresive urmate instantaneu de momente de fericire, lipsite de motive temeinice, comportamente auto-mutilante, periculoase, mesaje verbale și aluzii la moarte, lipsă de reacție la laude sau recompense.
Să nu rămânem indiferenți
De câte ori ne-am pus noi întrebarea: ne cunoaștem proprii copii, suntem sensibili la schimbările din comportamentul, atitudinile și viața lor? Ca părinți sau cadre didactice, nu putem rămâne indiferenți la apariția unor manifestări precum cele enumerate mai sus, dacă o facem, atunci ne merităm situația în care am putea ajunge mai târziu, când propriul copil poate nu se va adapta social, va dezvolta conduite deviante sau va recurge la gesturi extreme cu posibile consecințe grave pentru securitatea, viața proprie sau altora. Dacă într-un articol anterior, în scopul prevenirii acestor situații dramatice, ne-am propus obiectivul, deviza : fii un părinte bun, să mai adăugăm și: CUNOAȘTE-ȚI COPILUL.
Psiholog Raluca Iurașoc
Psiholog Petru Ștefăroi
D.G.A.S.P.C. Suceava