Inconștiență

Cumplitul accident cu un tânăr străpuns de un lemn: șoferul gonea pe drumul distrus de gropi



Șoferul circula pe drumul distrus de gropi cu o viteză foarte mare
Șoferul circula pe drumul distrus de gropi cu o viteză foarte mare

Cumplitul accident petrecut duminică după-amiază pe raza satului Botoș, comuna Ciocănești, când un autoturism în care se aflau trei tineri s-a răsturnat în curtea unei case, iar un lemn de peste un metru i-a străpuns pieptul unuia dintre pasageri, s-a petrecut în condițiile unei maxime inconștiențe din partea conducătorului auto. Polițiștii rutieri care se ocupă de anchetă au identificat martori care au văzut mașina cu puțin timp înainte de accident, iar aceștia au relatat că șoferul circula cu o viteză foarte mare. Mașina le-a atras atenția localnicilor având în vedere că se deplasa pe DN 18, cel mai prost drum din județ și cu siguranță unul din cele mai proaste drumuri naționale din țară. Practic, șoferul, care era și băut, făcea slalom printre gropile foarte mari de pe carosabil, DN 18 fiind, pe porțiunea din județul Suceava, într-o stare deplorabilă.
Polițiștii au mai aflat că șoferul, întors recent din străinătate, conducea o mașină închiriată, condiții în care foarte probabil nu i-a păsat de starea în care o aduce din cauza gropilor. Mai trebuie amintit că unul dintre tinerii pasageri din mașină, cel care a scăpat cu răni ușoare, l-a avertizat cu puțin timp înainte de accident pe șofer să reducă viteza, pentru a nu provoca o tragedie.
Scene de coșmar, cu tânărul străpuns de lemnul care i-a ieșit prin spate
Vasile Voroșeniuc, în vârstă de 26 de ani, din Cârlibaba, conducea un autoturism Renault, alături de el, în mașină, mai aflându-se doi prieteni. Din declarațiile adunate de anchetatori rezultă că cei trei tineri au fost duminică la un grătar, după ce șoferul s-a întors din străinătate și a vrut să-și cinstească prietenii.
Accidentul s-a petrecut în jurul orei 14.45. Șoferul a pierdut controlul asupra direcției și a părăsit carosabilul pe partea dreaptă a sensului de deplasare, după care s-a răsturnat în curtea unei case.
La fața locului au putut fi văzute scene de groază.
Un lemn de peste un metru lungime și de zece centimetri grosime i-a străpuns pieptul în zona toracelui și i-a ieșit prin spate lui Gabriel Mejaronschi, în vârstă de 18 ani, tot din Cârlibaba, pasagerul de pe scaunul din dreapta.
Tânărul atrecut prin chinuri cumplite la locul accidentului, după ce pompierii de la Descarcerare au secționat lemnul la circa zece centimetri de corp, atât pe partea de intrare, cât și la cea de ieșire. Ulterior ela fost preluat de un elicopter SMURD și transportat în stare gravă la un spital din Iași. Șoferul și celălalt pasager au scăpat cu leziuni ușoare.
Alcool și viteză pe un drum impracticabil, într-un cuvânt inconștiență
Tânărul de la volan a fost verificat cu etilotestul, rezultând o stare avansată de ebrietate, 1,11 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat.
Alcoolul și viteza neadaptată la un drum aflat aproape de impractibilitate, într-un cuvânt inconștiența, au dus la acest cumplit accident.
Polițiștii nu au înregistrat de o lungă perioadă de timp accidente grave pe DN 18, din cauza gropilor aflate la tot pasul pe această șosea noțiunea de viteză fiind aproape o utopie.



Recomandări

Suceava stă mai bine la capitolul mortalitate în accidente rutiere în acest an. Iașiul și Clujul au ajuns în fruntea clasamentului negru

Un șofer băut, care a părăsit locul accidentului, rămâne după gratii, deși a fost la un pas de a reveni acasă

Un șofer băut, care a părăsit locul accidentului, rămâne după gratii, deși a fost la un pas de a reveni acasă
Un șofer băut, care a părăsit locul accidentului, rămâne după gratii, deși a fost la un pas de a reveni acasă