Un cumplit accident de circulație a avut loc luni, 12 ianuarie, pe drumul european 85, la orele prânzului. Nu mai puțin de patru vehicule au fost implicate, între care două tiruri, un microbuz de transport marfă și un autoturism.
Vinovat de producerea accidentului este șoferul unui microbuz marca Renault Master, un bărbat de 58 de ani, din Udești. În timp ce se deplasa dinspre Dănila spre Suceava, la intersecția drumurilor european 85 cu drumul comunal 38 din Dărmănești, nu a observat în timp util că mașina din fața sa, un VW Golf, oprise pentru a vira la stânga.
În aceste condiții, a lovit puternic autoturismul, pe care l-a aruncat pe contrasens, unde a fost ”măturat” de un tir care circula cu viteză și care era condus de un șofer de 36 de ani, din județul Dâmbovița.
Forța impactului a fost atât de mare încât autoturismul marca VW Golf a fost aruncat din nou pe sensul inițial de mers, unde s-a lovit de un alt tir, condus de un cetățean turc.
Șoferul autoturismului marca VW Golf este un bărbat de 34 de ani, din Dărmănești. Acesta a rămas prins între fiarele contorsionate, iar pentru a fi extras a fost nevoie de intervenția echipajelor de descarcerare.
Ulterior, a fost transportat la Spitalul Clinic Județean de Urgență Suceava, cooperant și conștient. Aici a fost diagnosticat cu „traumatism toraco-abdominal, observație fractură bazin” și a rămas pentru investigații mai amănunțite.

Leziuni a suferit și șoferul microbuzului care a provocat accidentul. Acesta acuza o serie de dureri și era în evaluare medicală, iar la final s-a decis și transferul acestuia la spitalul din Suceava.
Toți cei patru șoferi implicați în accidentul de la Dărmănești au fost testați cu aparatele etilotest, care în fiecare caz au indicat valoarea zero.
Circulația rutieră pe E 85 a fost oprită pe ambele sensuri de mers o perioadă destul de lungă.







