Campanie de ajutorare

“Cumperi tu, primesc și ei!”, cu Librăriile Alexandria și Salvați Copiii



Campania “Cumperi tu, primesc și ei!”a fost lansata ieri, la Shopping City Suceava
Campania “Cumperi tu, primesc și ei!”a fost lansata ieri, la Shopping City Suceava

Toamna aceasta, alături de Organizația Salvați Copiii, Alexandria Librării inițiază campania de responsabilitate socială „Cumperi tu, primesc și ei!” și îi invită pe toți românii să se implice, astfel încât un număr cât mai mare de copii nevoiași să aibă ghiozdanele echipate pentru școală.
Conform statisticilor Salvați Copiii, în România, 1 din 10 copii cu vârsta corespunzătoare învățământului primar nu participă la educație. De la un an la altul, în loc să crească, procentajul copiilor cu vârsta de la 7 la 10 ani care frecventează școala primară este în scădere, iar cel al abandonului școlar la clase primare și gimnaziale, în creștere. Aceste aspecte se reflectă în viețile a generații întregi de copii, însă noi, cu toții, putem determina schimbarea.
În perioada 1-30 septembrie 2015, clienții care vor pregăti ghiozdanele propriilor copii și vor face orice achiziție din cele 30 de librării Alexandria aflate în 12 județe ale țării vor sprijini și copiii nevoiași, pentru că anul acesta Alexandria Librării donează sub formă de rechizite către Organizația Salvați Copiii România 1% din valoarea tuturor bonurilor fiscale din luna septembrie 2015. Astfel, fiecare persoană care va face cumpărături de orice natură din oricare din librăriile Alexandria se alătură acestei campanii și face un gest concret de încurajare a educației.
Reducerea abandonului școlar și a procentajului mare de analfabetism în rândul copiilor din România este, pentru prima dată, posibilă cu un simplu gest pe care îl facem atât de mulți. Doar că acum, când „Cumperi tu, primesc și ei!”.
„Este o acțiune de suflet, pe care sucevenii o vor aprecia cu siguranță. Faptul că o parte din încasări merge către copii din familii cu probleme financiare este un model care ar trebui urmat de cât mai multe companii care au posibilitatea de a face acest lucru”, a declarat Mircea Petrariu, managerul Shopping City Suceava, care s-a alăturat acestei inițiative, împreună cu multe alte centre comerciale din țară.
Brandul Alexandria Librării face parte din grupul de firme cu capital integral autohton Alexandria Group. Cu o tradiție de peste șase decenii de activitate în domeniul vânzărilor de carte și rechizite, rețeaua de librării Alexandria se distinge pe piața românească de profil și în mediul de afaceri românesc prin asumarea rolului de a promova adevărata cultură și elită românească, dar și de a sprijini educația în România prin programe de reduceri acordate cadrelor didactice și elevilor din sistemul de învățământ românesc (Educard, Schoolcard Alexandria, Partener Card). Compania deține în acest moment 30 de librării în 12 județe din România: Suceava (punctul de plecare și centrul de management), Bacău, Botoșani, Iași, Vrancea, Buzău, Vâlcea, Sibiu, Arad, Mureș, Neamț și din martie 2015 în județul Bistrița-Năsăud, suprafața totală de vânzare fiind de peste 11.000 mp. „Din 1950 îți pregătim ghiozdanul. Suntem mândri de asta și îți mulțumim!” – este mesajul cu care librăriile Alexandria își întâmpină clienții de ani de zile.
Salvați Copiii România este o organizație neguvernamentală, membră a Alianței Internaționale Save the Children, care acționează pentru respectarea drepturilor copilului. Salvați Copiii România organizează campanii de sensibilizare a opiniei publice, sprijină copiii aflați în dificultate și acționează pentru modificarea politicilor și a legislației în beneficiul copiilor. Prin intermediul activităților sale, Organizația Salvați Copiii se implică activ în asimilarea în plan legislativ a prevederilor stipulate de Convenția ONU, referitoare la apărarea și promovarea drepturilor copilului.



Recomandări

Primăria Fălticeni și ACS Șomuz au început un amplu proiect dedicat copiilor și juniorilor pentru a sprijini fotbalul de performanță

Primarul din Fălticeni, Cătălin Coman, a inițiat un proiect amplu pentru susținerea fotbalului juvenil
Primarul din Fălticeni, Cătălin Coman, a inițiat un proiect amplu pentru susținerea fotbalului juvenil

Festivalul „IDEAL Sport4All”, două zile de sport, incluziune și activități recreative adaptate pentru copii și tineri cu dizabilități

Festivalul „IDEAL Sport4All”, două zile de sport, incluziune și activități recreative adaptate pentru copii și tineri cu dizabilități
Festivalul „IDEAL Sport4All”, două zile de sport, incluziune și activități recreative adaptate pentru copii și tineri cu dizabilități

S-a prelungit termenul de înscriere ca voluntar pentru copiii abandonați din Suceava. Ultima zi de înscriere este 10 octombrie

S-a prelungit termenul de înscriere ca voluntar pentru copiii abandonați din Suceava. Ultima zi de înscriere este 10 octombrie
S-a prelungit termenul de înscriere ca voluntar pentru copiii abandonați din Suceava. Ultima zi de înscriere este 10 octombrie