Cumpărăturile online, frecvente după consumul de alcool; printre preferate – jucăriile sexuale



Unul din patru britanici sunt mai dispuși să cumpere online mai mult după ce au consumat alcool decât atunci când nu au băut, printre produsele cel mai des cumpărate aflându-se articolele vestimentare scumpe, biletele la concerte și jucăriile sexuale, scrie dailymail.co.uk.
Potrivit unui studiu realizat de Broadband Choices, aproximativ 40% dintre cei care au cumpărat online fiind sub influența alcoolului au regretat gestul chiar a doua zi. Printre cele mai frecvente achiziții se numără biletele la concerte, hainele scumpe și chiar jucăriile sexuale.
Astfel, s-a întâmplat ca un cumpărător aflat puternic sub influența alcoolului să plătească o factură de 2.048 de lire sterline pentru cele 20 de bilete la un concert Oasis de pe Wembley achiziționate online. Inițial, chefliul a dorit să cumpere doar două bilete.
Printre cele mai ciudate achiziții făcute online după câteva pahare de alcool în plus se află o pereche de dinți falși, dar și un costum de baie bărbătesc din 1930.
Același studiu mai arată că 36% dintre britanici recurg la cumpărături online, comparativ cu 32% care merg la marile magazine din zona în care locuiesc. În medie, un britanic cheltuiește anual 1.083 de lire sterline pentru cumpărături online, cele mai multe fiind făcute din Statele Unite, China și Japonia.
Însă, pentru că ajung să regrete decizia chiar de a doua zi, un sfert dintre cei 2.000 de cumpărători online care au participat la studiu spun că au returnat aproximativ o zecime dintre cumpărăturile făcute pe internet, iar jumătate spun că regretă că au achiziționat haine.
Dintre cumpărătorii online, cele mai impulsive sunt femeile, însă, a doua zi, jumătate dintre ele au regretat gestul, comparativ cu doar o treime dintre bărbați care au declarat că le-a părut rău că s-au lăsat pradă impulsului de a cumpăra.
Mai mult, studiul a evidențiat că două treimi dintre cei care au cumpărat online fiind sub influența alcoolului au rămas fără bani, cheltuind anual cu 528 de lire sterline mai mult decât ar fi cheltuit dacă și-ar fi făcut cumpărăturile de la hipermarketurile din zona unde locuiesc.