Theodor Stolojan a anunțat că va vorbi la un moment dat și ne va lămuri asupra motivelor retragerii sale. Fără a fi confirmate oficial, motivele au fost atât de transparent transmise de consilierii săi către presă încât devin loc comun: Stolojan nu a vrut să conducă un guvern numit și controlat de alții. Dacă în ziua anunțării retragerii presa l-a sfâșiat și mai că l-a făcut nebun, acum un fel de simpatie ciudată se propagă pentru Stolojan, plecând de la ideea că mai bine să te retragi de la început decât să ai probleme mai târziu. Oalele sparte sunt plătite de Emil Boc, un om care nu a apucat să fie instalat în funcție că devine deja personificarea compromisului în politică.
Deși părea inițial că de data aceasta cariera politică a lui Stolojan se încheie, eu nu aș paria pe așa ceva. Cu cât un guvern Boc-PSD va avea probleme mai mari, cu atât lumea își va aduce aminte de Stolojan, tipul ăla care s-a retras înainte să se compromită.
Desigur, el ne rămâne dator cu două explicații oficiale – ce a pățit în 2004 și de ce s-a răzgândit acum, în mod concret – dar lumea pare a manifesta o ciudată amnezie binevoitoare față de Stolojan, omul pare atât de frământat chiar și în ciudățeniile lui încât îți vine să-i dai credit că ceva foarte serios s-a întâmplat, deși refuză să spună.
Iar guvernul Boc va rata mai mult ca sigur. Alianțele electorale și politice nu rezistă în România un mandat întreg, nu a rezistat nici alianța din jurul FDSN după 1992, nici alianța CDR – PD, nici cea PD – PNL – UDMR după 2004. Mai mult chiar, noua alianță vrea să aibă structuri permanente de conducere politică, în afara guvernului și să ramifice aceste structuri până la nivel de județ. Seamănă mult cu protocoalele CDR – PD. Realitatea ne-a arătat că tocmai asemenea structuri politice ambițioase și complicate nu rezistă: mare parte din energia partidelor se transferă spre supraviețuirea coaliției, iar decizia politică paralelă celei din guvern complică procesul și îi obligă pe miniștri unei duble subordonări. Nu e de mirare că Stolojan a dat bir cu fugiții, deși am fi preferat să ne explice limpede, că e de înțeles.
Deci, noua alianță este predispusă atât de mediul politic, cât și de propria organizare să aibă viață scurtă. Dar cel mai clar semn al șanselor mici pe care le are Emil Boc să reziste mult în funcție este chiar programul de guvernare.
Inițial părea că alianța PD-L – PSD este o structură de criză, o căsătorie forțată rezultată din o conjunctură electorală nefericită. Asta însemna susținere parlamentară comună pentru un guvern care să aibă obiective limitate, legate de gestionare crizei economice. De la asta s-a ajuns la un guvern pur politic, cu organisme comune de decizie politică, un program de guvernare ambițios și cu puțină legătură cu criza care ne paște.
E drept că cei care au scris programul vor să ne liniștească în punctul cel mai dureros: deficitul bugetar. Care tocmai a sărit de 3%, deci e oficial: guvernul Tăriceanu ne lasă în fața crizei descoperiți, fără să putem crește cheltuielile bugetare prea mult.
Programul de guvernare PDL – PSD își propune un deficit de 2,5% în 2009 și o scădere până la 0,9% în 2012 (adică atât cît era în 2005, când a devenit Tăriceanu premier). Este o intenție lăudabilă, fără a ține sub control cheltuielile publice riscăm să facem din criza economică un dezastru.
E bine că programul anunță reducerea cheltuielilor publice, dar e foarte zgârcit în ce privește amănuntele despre cum se va face asta. Mai rău, imediat după acel anunț (a se vedea pag. 4 din document) urmează nu mai puțin de nouă promisiuni care toate presupun creșterea cheltuielilor de la buget, de la bani pentru reabilitarea termică a locuințelor, la creșterea subvențiilor agricole și capitalizarea EximBank și CEC. Cum se vede, fără detalii în ce privește reducerea de cheltuieli, dar foarte generoși cu amănuntele când e vorba de aruncat cu alți bani de la stat.
În aceste condiții, cabinetul Boc nu mai este unul de criză, iar situația economică nu va juca un rol serios în logica politică: trebuie să ai cu adevărat sentimentul unui dezastru iminent ca să reziști într-o structură atât de complicată cum este noua alianță. Doar că economia se va răzbuna, criza ne lovește, o estimare recentă spune că jumătate din companiile românești vor face concedieri.
Când Boc și Geoană se vor certa și vor ajunge separat la concluzia că nu își pot aplica programul de guvernare (care nici nu a fost făcut serios), atunci criza va deveni importantă cu adevărat și pentru politicieni. Vom căuta în jur un economist serios cu o imagine bună. Pariu că mai auzim de Stolojan?
