Vremea se va menține agreabilă, inclusiv pe litoral, cel puțin în primele două luni de toamnă, și nu se estimează un excedent de precipitații, acest lucru putând fi posibil abia în a doua jumătate a lunii noiembrie, a declarat, marți, directorul executiv de la ANM, Florinela Georgescu, potrivit Mediafax.Directorul executiv al Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), Florinela Georgescu, a declarat marți, la seminarul „Adaptare la schimbarea climei în zona urbană”, că este mult prea devreme pentru o estimare pentru sezonul rece, dar a făcut unele estimări privind lunile de toamnă.Ea a explicat că precipitațiile și temperaturile estimate în prognoza de sezon se referă la media care urmează a se înregistra în lunile respective.”Putem face câteva speculații, în primul rând în privința regimului de temperatură, care pare a rămâne peste normă în septembrie și octombrie, în partea de sud-est a țării, ceea ce am putea interpreta că, cel puțin în primele două decade, vremea se va menține agreabilă chiar și în zona litoralului, unde, fără să mai fie temperaturi de vară nici în aer, nici în apa mării, mai sunt totuși zile destul de agreabile. Deci vor fi zile de toamnă foarte plăcute”, a declarat Florinela Georgescu.





