Cum trec 50 de ani…

Alaltăieri, pe 23 august, Federația Internațională de Tenis de Câmp a anunțat împlinirea unei jumătăți de secol de la inaugurarea clasamentului ATP, un soi de carte de căpătâi a tenisului mondial, întrucât pe baza acestui clasament se stabilește poziția fiecărui jucător pe tabloul oricărui turneu, de la cele pe câțiva bani și câteva puncte, până la cele 4 de Grand Slam. Această aniversare este deosebit de onorantăpentru întreg sportul românesc, întrucât un mare campion român, Ilie Năstase, a fost primul loc 1 în acest prim clasament mondial, creat în 1973. Datorită vârstei, mă număr printre norocoșii care au apucat să îl vadă pe Ilie Năstase în momentele cu adevărat antologice ale unei cariere la care în ziua de azi cine ar îndrăzni măcar să viseze ar putea fi considerat bun de legat. Îndrăznesc chiar să susțin că până să vină Apocalipsa, nici pe adunate jucătorii români de tenis nu vor câștiga atâtea titluri câte a obținut Ilie Năstase de unul singur: 83 de trofee la simplu și 45 la dublu! Dintre acestea, la simplu are și 2 turnee de Grand Slam (Roland Garros și USOpen),plus două finale la Wimbledon pierdute (1972 la Stan Smith, 1976 la Bjorn Borg), iar la dublu,3: Roland Garros, Wimbledon și USOpen. Se pot adăuga și cele 3 finale de Cupă Davis, pierdute toate în fața SUA, două în deplasare și una la București. Ilie Năstase a fost un spectacol în sine. Dincolo de loviturile lui de o tehnicitate și de o imaginație năucitoare pentru adversari, atitudinea lui rebelă, uneori chiar golănească, avea un farmec aparte, în mare măsură apreciat de noi, dar taxat cu amenzi și reproșuri în restul lumii. Ilie Năstase avea 27 de ani când a devenit locul 1 mondial, primul în istoria ATP. A fost atât de mare, încât toate tâmpeniile din viața sa de dincoace de terenul de tenis îi pot fi trecute cu vederea, chiar iertate, întrucât geniile au o existență diferită de a omului obișnuit. Iar Ilie Năstase a fost genial.