Cum trebuie să postim

Cea mai cunoscuta abatere în post se referă, desigur, la regimul alimentar. Nu reușim să mâncăm vegetal decât uneori, iar cei mai mulți postesc în diferite variante de compromis: fie prima și ultima săptămână, fie miercuri și vineri plus ultima săptămână, fie pe sărite și măcar trei zile înainte de Înviere. Motivațiile sunt, de cele mai multe ori, legate de programul încărcat, de specificul diferitelor activități, care ar împiedica ținerea regimului alimentar, ceea ce poate fi adevărat. Observați că nu spun „ținerea postului”, ci „ținerea regimului alimentar”, pentru că doresc să evit confundarea sau mai degrabă reducerea postului la regimul alimentar. Postul fiind mai degrabă unul spiritual, susținut și prin regimul alimentar, abaterea către mâncatul de dulce nu ar fi atât de gravă (după cum admit și cei mai mulți duhovnici), mai ales dacă și credinciosul face tot ce poate pentru a ține regimul cât mai mult. Totuși, acesta nu este decât un compromis. Ținerea postului presupune și ținerea regimului alimentar, iar transformarea compromisului în obicei este greșită. Acest etern „merge și așa” românesc riscă să altereze până și cele ale credinței. Și nu e deloc bine.
Apoi, dacă tot am zis că postul este mai degrabă unul spiritual (bazându-ne pe învățăturile scripturistice), să observăm că, în realitate, sunt foarte puțini aceia care se concentrează asupra sufletului atunci când postesc. Deși țin regimul, continuă să blesteme, să urască, să invidieze, să poftească, să lăcomească, să uneltească, să mintă, să amăgească, să denatureze etc. Or, în aceste condiții, regimul alimentar, fie și ținut cu cea mai mare rigoare, nu este decât o bună cură de slăbire, în cel mai fericit caz. Din păcate, această neglijență față de aspectul duhovnicesc al postului, pentru care nu mai poate fi acceptată nici o motivație, este infinit mai dăunătoare pentru om decât abaterea de la regimul alimentar. Dar, din păcate, ea este cea mai răspândită și este greu să îl convingi pe om că rostul postului este îndreptarea duhovnicească, nu regimul alimentar, care rămâne doar un instrument ajutător pentru domolirea poftelor și pornirilor trupești.
În fine, deși pare nepotrivit să vorbim acum despre asta, trebuie să ne referim și la activitatea sexuală. Oprită în post, ea este pricină de mare tulburare pentru mulți. Desigur, este greu să îi spui omului modern că nu are voie să facă sex, și este cu atât mai greu să îi spui celui căsătorit să nu își iubească jumătatea în post. Mulți spun că postul nu ar trebui să se opună Tainei Cununiei, prin care cei doi au devenit una, mutând accentul pe o falsă perspectivă dogmatică. Chiar dacă cei doi au fost uniți, ei pot să se abțină. Ajunși aici, să spunem ceva foarte important. Postul nu este o corvoadă impusă, ci este o jertfă benevolă, pe care credinciosul ar trebui să o facă fără resentimente. Creștinul dă ceva de bunăvoie de la sine, din poftele și plăcerile sale, în schimbul Jertfei făcute de Hristos. Mult, puțin, după puterea fiecăruia. Orice efort al credinciosului e binevenit, dar (ca să nu uităm de unde am pornit) credinciosul nu trebuie să se mulțumească cu o jumătate de măsură. Slăbiciunile nu sunt nici motivație, nici scuză, chiar dacă beneficiază de înțelegere pe termen limitat.
Nu am dorit să supăr pe nimeni, ci doar să atrag atenția asupra faptului că nu putem negocia cu Dumnezeu și nici nu putem să-L păcălim oferindu-I jumătăți de măsură cu abilitate. Faptul că noi închidem ochii, nu înseamnă că Dumnezeu face la fel. O face doar când vrea El, nu când vrem noi. Cu alte cuvinte, „să nu ne furăm căciula”, că n-are nici un rost. (Cristian Tabară)