Cum trebuie să ne rugăm în biserică?

Biserica este Casa lui Dumnezeu, locul unde creștinul se întâlnește cu Hristos cel jertfit în mod nesângeros și cu Duhul Sfânt care dăruiește din darurile Sale. Biserica, prin excelență loc al rugăciunii, este căutată zi de zi de oameni căutători ai liniștii și binecuvântării divine. Vin pentru reculegere, cer sfatul lui Dumnezeu în problemele cotidiene, își descarcă sufletul sub epitrahilul duhovnicilor, pun o lumânare și rostesc o rugăciune pentru cei plecați dincolo, mulțumesc pentru ajutorul primit ori se destăinuie lui Hristos, ca unui prieten vechi. Cum trebuie să ne rugăm în biserică? Dacă nu știm încă, bine ar fi să încercăm să respectăm cât mai mult posibil rânduiala pe care o vom expune în cele ce urmează.
Multiple sunt motivele pentru care trec pragul sfântului locaș creștinii, și tot la fel de multe și diferite sunt modurile în care se închină aceștia în biserică. Fiecare după cum crede de cuviință. Nerespectând o rânduială anume, deranjează pe cei din jurul lor, fiind subiect de ispită în biserică, și se întorc acasă mai puțin îndreptați decât au venit.
În primul rând, trebuie să facem semnul Sfintei Cruci și atunci când trecem pe lângă o biserică, dar și când intrăm în ea. Nu trebuie să uităm că atunci când ducem mâna dreaptă, cu cele trei degete unite, pe frunte, spunem: „În numele Tatălui“, la abdomen, „Al Fiului“, și la umărul drept și apoi la cel stâng rostind: „Și al Sfântului Duh. Amin“. Această primă rugăciune o spunem în fața bisericii. Odată ce am intrat în sfântul lăcaș, lăsăm toate gândurile și grijile deșarte afară, ne retragem și rostim: „Veselitu-m-am de cei ce mi-au zis: în casa Domnului voi merge. lar eu întru mulțimea îndurărilor Tale, Doamne, voi intra în casa Ta; închina-mă-voi în biserica Ta cea sfântă Doamne, povățuiește-mă cu dreptatea Ta, pentru vrăjmașii mei îndreptează înaintea Ta calea mea, ca fără alunecare să preaslăvesc O Dumnezeire: pe Tatăl și pe Fiul și pe Sfântul Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin!“, conform „Rânduielii pregătirii sfințiților slujitori“, din Liturghier.
De ce nu trecem prin fața sfintelor uși
Pasul următor nu este direct spre racla cu sfintele moaște sau icoana făcătoare de minuni, ci primul căruia trebuie să ne închinăm este Dumnezeu. Deci, ne îndreptăm spre catapeteasmă, sub policandru, unde facem trei închinăciuni, adică semnul Crucii, urmat de o plecare a corpului în față, până când mâna dreaptă, întinsă, atinge pământul. În dreapta, este un tetrapod mai mic decât cel din stânga, cu icoana Maicii Domnului. Pe acesta se află icoana hramului bisericii, a sfântului zilei, ori a Învierii. Ne apropiem de tetrapod, lăsăm un spațiu relativ mic între noi și el, și facem două închinăciuni, rostim troparul sfântului sau al praznicului, sărutăm icoana, ne retragem puțin și mai facem o ultimă închinăciune. Această rânduială se cuvine fiecărei icoane, nimic mai mult. Doar atunci când ești singur, neavând pe nimeni care așteaptă în spatele tău, poți să îți pleci genunchii și să-ți oferi un scurt răgaz pentru rugăciune. Dar cel mai indicat este ca acest moment de rugăciune să îl ai undeva în biserică, unde nu deranjezi pe nimeni, pentru că Dumnezeu este prezent pretutindeni.
În spatele iconostasului se află icoana împărătească a Mântuitorului Iisus Hristos, pe catapeteasmă. În fața ei, spunem rugăciunea: „Preacuratului Tău chip ne închinăm, Bunule, cerând iertare greșelilor noastre, Hristoase Dumnezeule, că de bună voie ai primit a Te sui cu trupul pe cruce, ca să scapi din robia vrăjmașului pe cei ce i-ai zidit. Pentru aceasta, cu mulțumire strigăm Ție: toate le-ai umplut de bucurie, Mântuitorul nostru, Care ai venit să mântuiești lumea. Amin!“, așa cum ne recomandă aceeași rânduială a pregătirii preotului. O luăm spre dreapta, în fața ușii diaconești, unde rostim troparul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, apoi la icoana hramului, unde rostim troparul sfântului sau al praznicului reprezentat pe ea. După ce am sărutat și celelalte icoane din dreapta, dacă sunt, ne retragem sub policandrul cel mare, fără a trece prin fața sfintelor uși, aflate între icoana Mântuitorului Hristos și a Maicii Domnului. Aceasta, din respect pentru sfântul altar și pentru că prin ușile împărătești trec doar preoții și arhiereii, care în timpul slujirii Îl reprezintă pe Hristos.
Închinarea la cinstitele moaște
De sub policandru mergem în stânga, la iconostasul cu icoana Maicii Domnului, și spunem rugăciunea care poate fi repetată și în fața icoanei împărătești, închinată tot Maicii Domnului, aflată în spatele acesteia, pe catapeteasmă: „Născătoare de Dumnezeu, ceea ce ești izvorul milei, învrednicește-ne și pe noi milostivirii tale. Caută spre robul tău cel păcătos. Arată-ți puterea ta, ca totdeauna. Căci nădăjduind întru tine îți strigăm, cum oarecând ți-a strigat Gavriil, mai marele voievod al celor fără de trup: Fecioară bucură-te!“, mai precizează „Liturghierul“. După cum am spus, urmează icoana împărătească a Fecioarei Maria, ușa diaconească din stânga și icoana Sfântului Ioan Botezătorul, ori a Sfântului Nicolae, ori a altui sfânt, în fața căreia rostim troparul sfântului respectiv.
Am revenit sub policandru. Facem iar trei închinăciuni și ne îndreptăm spre cele două iconostase de la intrarea în pronaos, cu Mântuitorul Hristos din dreapta și Maica Domnului din stânga, însă doar în bisericile unde le întâlnim. Abia apoi ne îndreptăm spre sfintele moaște, care de obicei sunt așezate în stânga, tocmai pentru a arăta că mai întâi trebuie să ne închinăm lui Dumnezeu, și la urmă lor. Și aici, nu trebuie să fim excesivi și zeloși, ci aceeași rânduială arătată mai sus. În spatele nostru așteaptă mulțime de credincioși, iar noi începem să rostim rugăciuni și cereri, inducându-le o stare de disconfort îndepărtându-i de rugăciune. Nu e bine, ci după sărutarea lor, bine ar fi să ne retragem, și abia acolo să îi mulțumin și să îi cerem sfântului mijlocire către Dumnezeu, căci nu el ne ajută, ci rugăciunile lui duc ruga noastră mai aproape de Dumnezeu.
La biserică primim „îndreptarea vieții și purtare înțeleaptă“
În biserică totdeauna trebuie să fim cumpătați, să încercăm să fim cât mai discreți, să nu vorbim fără rost, rugăciunile să nu le rostim cu voce tare și pline de gesticulații. Să folosim mai mult rugăciunea gândului, și nu a vorbei. Poziția normală este fie drept, fie în genunchi. Chiar și modul cum stăm în genunchi este important.
La sfârșit, facem trei închinăciuni spre sfântul altar, timp în care rostim: „Doamne, Dumnezeul meu, Ție-Ți încredințez toată viața mea și pe Tine Te rog: apără-mă, mântuiește-mă și fă-mă părtaș îndurării Tale, dă-mi îndreptare vieții și purtare înțeleaptă, dăruiește-mi sfârșit creștinesc, cinstit și pașnic și mă ferește de toată răutatea și bântuirea potrivnicului. Iar în ziua temutei Tale judecăți să-mi fii blând mie, robului Tău, și să mă numeri cu oile cele alese de-a dreapta Ta, ca împreună cu acestea să Te slăvesc în veci. Amin“. După ce am ieșit pe ușa Bisericii, trebuie să simțim liniște și bucurie, având inima împăcată că ne-am făcut rugăciunea netulburând pe ceilalți.
NOTĂ:
Alte surse: pr. Ene Braniște „Liturgica Specială“ și „Liturgica generală; pr. Petre Vintilescu, „Liturghierul explicat“
(Ziarul Lumina)