Dragă, pocăința este în esență părăsirea păcatului; celelalte sunt auxiliare când e vorba de pocăință. Sfântul Ioan Scărarul vorbește într-un capitol în „Scară” despre plânsul cel fericit, adică plânsul care nimicește răutatea, nu plânsul care nimicește râsul, de pildă.
Eu sunt de părere că Dumnezeu, când ne cheamă la pocăință, nu ne așteaptă ca pe niște tânguitori, ci ne așteaptă ca pe niște oameni care au trecut de întristare părăsind păcatul, iar pocăința e întotdeauna, adică de când mi-am dat seama de treaba aceasta, un mijloc de îndepărtare de păcate, care se realizează în prezent cu fața spre viitor, nu cu fața spre trecut. Adică nu cu părerea de rău că am făcut un lucru pe care nu-l mai pot face, ci cu gândul că Dumnezeu ne primește, ne așteaptă, ne iubește, ne iartă, că e reprezentat în Pilda fiului risipitor ca tată primitor, care nu i-a dat un canon fiului ce s-a întors când a zis: „Tată, am greșit la cer și înaintea ta”. Părintele iubitor nu a zis: „Spune de 100.000 de ori așa, că apoi te iert și te primesc”, ci l-a primit și fără asta, nici nu l-a lăsat să spună cât a avut el de gând să spună. Nu a ajuns să spună „primește-mă ca pe unul din argații tăi” pentru că tatăl l-a primit ca pe fiul său. Tatăl său l-a primit dintr-odată ca pe fiul său care a plecat din casa lui, a alergat înaintea lui…
Inima de tată l-a primit dintr-odată unde îl avea, pentru că atunci când fiul când a plecat din casă, atunci el de fapt nu a plecat din inima tatălui, a plecat numai din casa lui. Și a știut că are un tată cu inimă de tată și de aceea a zis „mă voi întoarce la tatăl meu” pentru că a știut că din inima tatălui său nu a plecat.
Dacă Dumnezeu ne-a spus pilda aceasta prin Domnul Hristos nu ne-a spus-o informativ, ci ne-a spus-o cu gândul de a avea încredere în Tatăl care ne primește, căci Dumnezeu e un tată, nu-i o parodie de tată, ci Tată adevărat, chiar mai tată decât tatăl pământesc. Eu am niște concepții în privința asta, nu mă gândesc că Dumnezeu gata… stă cu pedeapsa asupra noastră. Nici nu îmi place să mă gândesc că Dumnezeu e pedepsitor. Parcă nu-mi vine să cred așa ceva.
(Părintele Teofil Părăian)
