După Sfînta Scriptură, preotul, ca slujitor al lui Hristos și al Bisericii, trebuie să fie «înger în trup», sau «îngerul Domnului», cum este numit Ioan Botezătorul. Că zice Domnul despre el: «Iată, Eu trimit, înaintea feței Tale (Fiul Meu), pe îngerul Meu, care va pregăti calea Ta, înaintea Ta» (Matei 11,10; Marcu 1,2 Luca 7, 27). Și tot așa preotul este numit și (Apoc. 2-3), înger însemnînd «vestitor», adică cel ce vestește, sau aduce la cunoștință voia lui Dumnezeu.
Ca propovăduitor al Evangheliei, ca « iconom (sau slujitor) al tainelor lui Dumnezeu, » (I Cor. 4, 1; I Cor. 6, 4) sau ca: « bun iconom al harului cel de multe feluri al lui Dumnezeu» (I Petru 4, 10), și ca păstor al turmei cuvîntătoare a lui Dumnezeu, preotul trebuie să întruchipeze: credința, cinstea, corectitudinea, curăția sufletească sau viața morală personală pilduitoare, bunătatea, dreptatea, răbdarea, dragostea, blîndețea, înțelepciunea etc., dar mai presus de toate iubirea jertfelnică de Hristos – Dumnezeu și păstoriții ce i s-au încredințat să-i ducă la pășunea duhovnicească, la mîntuire și dumnezeire.
Pînă la începerea acestei activități el s-a pregătit în chip deosebit intelectual, moral-spiritual și în scop misionar, cunoscînd felul slujirii și al păstorației, precum și metodele de apărare a credinței și creștinilor păstoriți față de atacurile eretice. Preotul trebuie să fie permanent preocupat de citirea Sfintei Scripturi și la curent cu toate problemele pastoral-sociale și misionar -samarinene, spre a se face tuturor pildă de credincioșie și de «bun ostaș al lui Hristos Iisus» (II Tim. 2,3). Numai așa capătă încrederea credincioșilor, pe care altfel o pierde și se discreditează în fața enoriașilor săi.
– „Preotul îndeplinește întreita slujire a lui Hristos: de propovăduitor, de sfințitor și de păstor sau călăuzitor pe calea mîntuirii”
Textele noutestamentare, care arată cum trebuie să fie un bun preot și un păstor respectat, sînt multe. Dintr-acestea vom aminti pe cele mai de seamă. Cînd Mîntuitorul reașează pe Petru în apostolatul din care căzuse – cînd s-a lepădat de El cu jurămînt că nu-L cunoaște, apoi s-a căit amarnic (Matei 26, 69-75) – îl întreabă, după Învierea Sa: « Mă iubești, Petre ?» « Da, Doamne, Tu știi că Te iubesc», a răspuns Petru, iar Domnul i-a zis de trei ori: « Paște oile Mele! » și « Păstorește oile și mielușeii Mei » (Ioan 21, 15-17). Prin urmare, pune la temelia preoției și pastorației, mai presus de orice, dragostea de Hristos și de păstoriții lui, oile cuvîntătoare, pentru care Domnul S-a jertfit pe Cruce, ca să ne mîntuiască și să le mîntuiască.
De îndată ce Apostolii hirotonesc episcopi și preoți, ca păstori ai Bisericilor, fiecare unde sînt așezați – episcopii pe eparhii sau ținuturi, iar preoții în parohii – le dau și sfaturi cum trebuie să fie buni preoți și buni păstori. Mai întîi reamintim că episcopul, ca și preotul, îndeplinește întreita slujire a lui Hristos: de propovăduitor, de sfințitor și de păstor sau călăuzitor pe calea mîntuirii.
Între sfaturile date de Apostolul Pavel episcopilor și preoților, el scrie: « De dorește cineva episcopie (sau parohie), bun lucru dorește. Dar se cuvine ca episcopul (și preotul) să fie fără prihană, bărbat al unei singure femei (atunci episcopii erau căsătoriți, iar unii păgîni înstăriți care se creștinau avuseseră mai multe soții, poligamie), veghetor, înțelept, cuviincios, iubitor de străini, destoinic a învăța pe alții, nebețiv, nedeprins să bată, neagonisitor de cîștig urît, ci blînd, pașnic, neiubitor de argint, bine chivernisind casa lui, avînd copii ascultători, cu toată bunăcuviința. Căci dacă nu știe cineva să-si rînduiască propria lui casă, cum va purta grija de Biserica lui Dumnezeu? Episcopul (ca și preotul)… nu cumva să se trufească și să cadă în osînda diavolului » (I Tim. 3, 1-6) și în cursa diavolului.
Iar în alt loc același Apostol îndeamnă: « Nimeni să nu disprețuiască tinerețile tale (Timotei). Ci fă-te pildă credincioșilor, cu cuvîntul, cu purtarea, cu dragostea, cu duhul, cu -credința, cu curăția… Nu fi nepăsător de harul (preoțesc) care e în tine (primit prin hirotonie). Ia aminte la tine însuți și la învățătură; stăruie în acestea, căci făcînd aceasta, și pe tine te vei mîntui și pe cei care te ascultă » (I Tim. 4, 12-16). Episcopul (sau preotul) să nu se facă părtaș la păcatele altora (5, 22). Iar față de eretici și, de rătăcirile de la dreapta credință, Apostolul îndeamnă pe episcop, ca și pe preot: « O, Timotei, păzește comoara (dreptei credințe) ce ți s-a încredințat, depărtîndu-te de vorbirile deșarte și lumești, și de împotrivirile științei mincinoase, pe care unii, mărturisind-o, au rătăcit de la credință » (6, 20-21). (Extras din cartea Convorbiri Duhovnicești, vol. II, de Protos. Ioanichie Bălan, editura Episcopiei Romanului și Hușilor, 1990)
