Cum trebuie să cinstim obiectele care au aparținut sfinților

În fiecare an, la Iași, cu ocazia hramului Sfintei Cuvioase Parascheva, se schimbă veșmântul cu care sunt acoperite cinstitele sale moaște. De multe ori, acest veșmânt este dăruit unei biserici care îi poartă hramul sau unei comunități de credincioși care are o evlavie mai deosebită la Cuvioasa făcătoare de minuni. Acoperământul este așezat cu mare cinste în biserica respectivă, fie într-o raclă, fie într-un suport special realizat, iar credincioșii îl cinstesc cu mare evlavie.
Acest dar este primit și privit de membrii comunității ca binecuvântare și stingere a dorinței de a avea o părticică din moaștele sfintei. În momentele mai grele, când au nevoie de ajutorul ei, vin și își pleacă genunchii în fața veșmântului, destăinuindu-și necazurile ca și cum ar avea în față trupul neputrezit și făcător de minuni al Cuvioasei Parascheva. Și, dacă oamenii cred cu tărie în ajutorul ei, Sfânta îi ajută.
Așadar, ceea ce trebuie să lămurim este de ce cinstim aceste veșminte și cum ar trebui să ne raportăm la ele.
Știm că, pe lângă cele Trei Persoane ale Sfintei Treimi, Maica Domnului și sfinții, mai cinstim și moaștele unora dintre sfinți, dar și icoanele lor. Unde așezăm totuși cinstirea acestor veșminte? În categoria obiectelor de cult care sunt transmițătoare de har și dar divin. Așa cum icoana este fereastră către cer, către sfântul reprezentat pe ea, așa cum moaștele ne apropie mai mult de sfânt, tot așa și veșmintele sau obiectele care au stat în apropierea sfântului, fie cât timp a fost în viață, fie după, sunt cele care substituie prezența materială a sfântului, a cinstitelor sale moaște. Aceste obiecte îl predispun pe credincios la rugăciune, ducându-l cu gândul la sfânt, implicit la Dumnezeu.
Exemple de astfel de obiecte găsim atât în istoria biblică, cât și în tradiția creștină. Astfel, încă din Vechiul Testament întâlnim toiagul lui Moise cu care a făcut diferite minuni (de la pedepsele trimise asupra poporului egiptean până la despărțirea Mării Roșii – Ieșirea 7 – 14), cojocul sau mantia lui Ilie cu care a despărțit apa Iordanului (IV Regi 2); în Noul Testament găsim femeia care de 12 ani avea scurgere de sânge și care atingându-se de haina Mântuitorului s-a vindecat (Lc. 8, 43-48), umbra lui Petru care a vindecat pe bolnavi (Fapte 5, 15) și hainele lui Pavel care au scos și demoni (Fapte 19, 12). În Sfânta Tradiție găsim brâul Maicii Domnului pe care îl primește Sfântul Apostol Toma de la Fecioara Maria după adormirea acesteia și care se găsește și la mănăstirile Kato Xenias (Volos, Grecia) și Vatoped din Muntele Athos. Dar și alte obiecte care au aparținut sfinților, cum ar fi încălțămintea Sfântului Ierarh Spiridon al Trimitundei care se tocește la o perioadă de timp, semn că sfântul merge la cei care îi cer ajutorul.
După cum vedem, toate faptele minunate din jurul acestor obiecte duc de fapt la Dumnezeu, la harul Lui. Prin aceste obiecte se arată iubirea și milostivirea divină față de oameni.
Deci, atunci când ne închinăm în fața lor, nu cinstim obiectul în sine, ci sfântul care s-a folosit de ele și prin sfânt pe însuși Dumnezeu, care este izvorul sfințeniei. Nu trebuie să cădem în extrema cealaltă considerându-le doar niște amulete aducătoare de noroc și împlinitoare de dorințe, ci punți și poteci către sfinții bineplăcuți lui Dumnezeu. (diac. George ANICULOAIE)