Cum trebuie rezolvată noua criză a interceptărilor

Mă uit la televizor la Claudiu Săftoiu, care spune că nu-și va încălca principiile de ”credincios român”, și la purtătorul de cuvânt al Președinției, care cere sesizarea parchetului în cazul declarațiilor făcute de cel dintâi. Mă minunez încă o dată de proasta inspirație a lui Traian Băsescu în a-și alege oamenii. Întreaga afacere e cât se poate de serioasă, dar e aruncată în comicării de protagoniști. Deci Claudiu Săftoiu a aflat de la Traian Băsescu că acesta asculta convorbirile dintre Geoană și Iliescu, apoi se răzgândește: știa din surse publice, apoi se răzgândește de tot și zice că nu mai declară nimic, ca un bun credincios român ce este. Cum se face că informația era publică, dar nu s-a sesizat nimeni în afară de șeful unui serviciu secret? De cealaltă parte, de ce o fi vrând Valeriu Turcan să rezolve problema cu parchetul? Care este infracțiunea? Faptul că Săftoiu vorbește alambicat, își amintește aproximativ și se răzgândește aiuritor nu este infracțiune. Se numește într-un fel anume, dar infracțiune nu e.
Să fim bine înțeleși, dacă se dovedește că e adevărat e mai mult decât grav, e primejdios pentru statul de drept. Scandalul seamănă cu afacerea Watergate care a dus la demisia lui Richard Nixon. Președintele american și acoliții săi au pus atunci microfoane în sediul de campanie al Partidului Democrat.
Dacă Traian Băsescu are acces la înregistrarea convorbirilor dintre liderii PSD atunci este un abuz grav și trebuie să-și dea demisia sau să fie suspendat (de data asta cu motive reale). Tocmai pentru că este ceva atât de grav și nu doar o simplă contravenție de circulație, trebuie să fim mai serioși și mai exacți când discutăm subiectul.
Înainte de a ne inflama, trebuie să știm clar dacă e adevărat. Dar asta nu e treaba parchetului, care nu are nici atribuțiile, nici accesul la informațiile necesare pentru a ancheta accesul Președintelui la telefoanele liderilor politici.
Aceasta e treaba Parlamentului care ar trebui să facă o comisie de anchetă credibilă. Iar pentru a fi credibilă trebuie să îndeplinească două condiții.
Prima: să nu se înghesuie în ea crema habarniștilor din Parlament care stau toată ziua prin studiouri de televiziune și se pricep la toate. Nu avem mulți parlamentari cu o imagine de oameni echilibrați, dar măcar pe cei care-i avem trebuie să-i punem la muncă în acest caz. Iar o anchetă serioasă ar însemna să se rezume la fapte și doar la fapte. Nu așa cum comisia Voiculescu număra declarațiile de prin ziare ca încercări de lovituri de stat în cazul suspendării lui Băsescu.
A doua condiție: eventuala comisie să aibă acces la documentele pe care toate serviciile secrete le-au pus la dispoziția Președintelui. Dacă există note privind convorbiri între Geoană și Iliescu, atunci aceste note sunt ilegale și, conform legii accesului la informații, o informație care ascunde un act de corupție sau o ilegalitate nu poate fi clasificată. Dacă cei care fac analize plecând de la ideea că Băsescu ascultă telefoanele sunt serioși atunci nu au decât să folosească acest instrument excelent.
Deocamdată, discuția este din nou condamnată la aceeași partizanat în orb. Dezbaterea politică are sens atunci când știm faptele și le interpretăm diferit. Până atunci, nu știm faptele și le interpretăm absurd. Adică emitem baliverne.