Devenită poate clișeu, afirmația că vremurile pe care le trăim sunt problematice într-un grad foarte ridicat rămâne valabilă. Este un aspect reconfirmat continuu de experiența vieții zilnice. Vitrege sub aspect economic, confuze și refractare sub cel religios-moral (fără să excludem o intercauzalitate a celor două registre), realitățile istorice pe care le traversăm îl aduc pe creștin în fața unei dileme cu implicații profunde. Fără a ne da serioase șanse la replică, spiritul secularisto-umanist propovăduit de (prea) multe instituții ale societății globale și din ce în ce mai vizibil în modul de viață al omului contemporan de pe toate meridianele devine o piatră de încercare pentru cel care crede și trăiește Evanghelia. E adevărat că pe unii (foarte mulți), fără să-i mai tulbure, acest flagel îi cucerește de-a dreptul. Pe creștin îl contrariază. Se simte constrâns, marginalizat, persecutat aproape. Valul e prea puternic.
Vocea lui Dumnezeu continuă să răsune în deșertul nostru spiritual
Ce direcție de viață să adopte? Una este cea trasată de lumea care Îl exclude, cu o indiferență sistematică, pe Dumnezeu din spectrul ei existențial, promovând un stil de viață ultraprogresist pe linie tehnologică și hedonist în plan personal. Cealaltă rămâne fidelă principiilor creștine tradiționale (nu tradiționaliste!), adânc și sănătos înrădăcinate în spiritualitatea biblică. Categorisită iritat ca desuetă, această a doua perspectivă sună din ce în ce mai mult a vox clamantis in deserto. Vocea lui Dumnezeu continuă să răsune în deșertul nostru spiritual. De vină nu e Vocea, ci „deșertul”, vidul pe care conștiința noastră morală și-l induce astupându-și urechile. Iată conflictul, nedrept, în care ne situăm. Cine îl neagă cu suficiență, din prima, nu trece testul autocunoașterii prin raportare justă la realitate. În același timp, descriind astfel lucrurile, ajungem, inevitabil și nedorit, la un combat ideologic cum au fost și vor fi atâtea altele pe arena umanității și care riscă să se complacă reducționist într-un steril subiect de dialog filosofic.
„Cum demonstrezi existența și lucrarea lui Dumnezeu în lume?”
Răspunsul, așadar, nu e foarte simplu, deci nu poate lua forma unei rețete practice sau a unui program de viață elaborat în detaliu și cu atât mai puțin din exterior. Eșecul multor astfel de scheme pedagogice cu veleități de panaceu dovedește o dată în plus că rezolvarea trebuie să vină din forul interior al fiecăruia. Aici se iau deciziile cardinale. Trebuie doar să-ți descoperi urechile și ochii, încetând a mai nega din instinct sau sub manipulare. „Cum demonstrezi existența și lucrarea lui Dumnezeu în lume?”, a întrebat un ateu pe un credincios. Fără să ticluiască armături logice complexe, ultimul răspunde senin: „Așa cum demonstrezi existența soarelui deschizând ochii!” Deschiderea porților ființei tale superioare, odată cu practicarea temperanței în slujirea trupului, te face apt să „vezi” dincolo de tine și de lumea efemeră pe care o confunzi cu absolutul. Se cere așadar o „schimbare de vânt” în planul intim al propriei conștiințe. Una durabilă, se înțelege. Cum reziști însă vântului potrivnic, fără să i te supui sau să te lași sedus? Aceasta este, de fapt, marea dificultate a opțiunii pe care deja ai făcut-o sau va trebui să o faci.
(Pr. prof. dr. Marius Daniel Ciobotă, Ziarul Lumina)
