Alaltăieri, marți 21 februarie a.c., votarea moțiunii de cenzură – privind Legile sănătății – în camerele reunite ale Parlamentului a decurs normal. Nimic special nici în încercarea opoziției de a-și impune versiunea (în sensul că situația în domeniu s-a degradat) și nici în strădania puterii de a arăta că, de fapt, lucrurile merg spre bine. Acesta este jocul politic, nu se mai miră nimeni. Peste tot în lumea democratică adversarii politici joacă aceeași partitură. Din păcate, disputa politică românească prisosește încă printr-o anumită agresivitate verbală: adversarul nu este atacat în ideile sale (cum ar fi normal), ci este lovit “sub centură”, ca persoană. Se mai ridică tonul, o voce vrea s-o acopere pe alta, decibelii țin loc de argumente, ironiile se vor subtile și sunt deseori doar gratuite. Parlamentul României, cu o sută de ani în urmă, avea mari oratori, în egală măsură persuasivi și eleganți. Nu-i nimic. Să ne păstrăm optimismul: într-o zi, când democrația noastră se va mai coace, “vom fi iarăși ce-am fost…”.
Cu prilejul acestui vot, s-a consumat un episod interesant. În mod surprinzător, atât liderul opoziției – Mircea Geoană – cât și șeful guvernului – Călin Popescu Tăriceanu – au părut a cădea de acord în privința unei (singure) persoane: Sorin Oprescu, medic, senator PSD și fost director al unor spitale din București. Geoană l-a prezentat ca fiind o “victimă a regimului actual”, iar Tăriceanu a vorbit despre el ca despre un “foarte bun profesionist și deosebit politician” (după care urma un “dar…”). Cum a fost posibil?
În opinia mea, cea mai mare contribuție la actualul statut politic al lui Sorin Oprescu o are exact ministrul Sănătății, Eugen Nicolaescu (prin intermediul Justiției!). Aș vrea să fie clar: sunt încredințat că o reformare a sistemului nostru de sănătate este obligatorie și sunt convins că actualul ministru a plecat la drum cu cele mai bune intenții; în rest, nu am pregătirea pentru a evalua bilanțul acestui moment (de fapt, dată fiind amploarea reformei, nici nu cred că e cazul să ne grăbim să facem bilanțul deocamdată).
Așadar, Sorin Oprescu era de ceva timp directorul câtorva spitale din Capitală și în paralel parlamentar, drept care ministerul a decis înlocuirea sa. Oprescu a atacat decizia în Justiție și, formal, pare că i s-a dat dreptate. Nicolaescu a insistat; Oprescu nu s-a lăsat etc.
În urma acestui ping-pong de numiri și apeluri la Justiție, cel mai câștigat a ieșit – deocamdată – Oprescu. I-am și spus-o, într-o scurtă discuție pe care am avut-o pe holul Parlamentului, în pauza numărării voturilor la moțiunea de marți. Ca prin minune, lumea a uitat că același Oprescu pierduse mai multe bătălii (inclusiv câteva pentru Primăria Bucureștiului), Adrian Năstase nu-l dorise ministru etc., drept care păruse a se resemna într-o poziție secundă (sau mai jos) în partid. Când, dintr-o dată, a fost salvat de confruntarea cu ministerul Sănătații! Pe fondul anchetării lui Dan Ion Popescu (debarcat din funcția sa din PSD București), Oprescu a candidat (singur!) și a obținut fără probleme președinția filialei din Capitală. De ceva vreme, Oprescu apare printre ai săi ca un fel de Sf. Gheorghe în luptă cu un balaur portocaliu! Nu mă pricep la profeții, dar dacă o ține așa ceva vreme poate liniștit candida, într-o zi, și împotriva lui Geoană, cu șanse reale la conducerea PSD!
Ca să vezi cum, fără voie, uneori lovitura adversarului te-mpinge un pas-doi-trei înainte!
Adrian CIOROIANU
adrian.cioroianu@gmail.com
