O ceașcă de cafea pe zi poate salva vederea persoanelor afectate de glaucom și diabet, boli care provoacă degenerescența retinei, au descoperit cercetătorii de la Universitatea Cornell din New York.
Cercetătorii americani studiau efectele antioxidante ale cafelei când au descoperit că acidul clorogenic, un antioxidant regăsit într-o proporție cuprinsă între 7% și 9% în boabele de cafea, previne deteriorarea vederii și chiar degenerescența retinei, provocată de glaucom, înaintarea în vârstă și diabet.
În studiul publicat de cercetătorii americani în Journal of Agricultural and Food Chemistry se arată că acidul clorogenic administrat șoarecilor a împiedicat degenerescența retinei acestora.
„Retina este un strat subțire de țesut din interiorul ochiului, ca un perete interior cu milioane de celule fotosensibile și celule nervoase care primesc și organizează informațiile vizuale. Este, de asemenea, unul dintre cele mai active țesuturi din punct de vedere metabolic, având nevoie de niveluri crescute de oxigen și fiind sensibil la stresul oxidativ”, a precizat profesorul Chang Y. Lee, coordonatorul studiului.
„Cafeaua este cea mai populară băutură din lume, iar acum înțelegem ce beneficii putem obține de pe urma acesteia”, a adăugat Chang Y. Lee.
Teodora Nicolau
Surse: Mediafax, Daily Mail,