Cum te face fotbalul om, din neom

La meciul epocal de futbol dintre echipele „Dinamo” București și „Lazio” Roma, o mulțime de personalități s-au deplasat la stadion, în loc să șadă cumințel acasă, cu vinișor bun pe masă. Așa de pildă s-a rostogolit la stadion ministrul de Interne Cristian David, pe numele lui adevărat de familie Troacă; așa s-a deplasat bătrânul Țiriac și nici Nădiuța Comăneci n-a rămas acasică, îngrozită, sărăcuța, ca nu cumva poporul admirator s-o dea uitării, dintr-o bună zi.
De ce-au ținut toți aceștia să fie voyeurii meciului Dinamo-Lazio? Ce i-a mânat pe ei la stadion, înfruntând traficul rutier infernal al capitalei, spre un loc unde scandările scabroase și mardelile între spectatorii, rivali sau nu, sunt la ele acasă?
Nimic deosebit nu i-a mânat spre arena futbolistică. Voiau doar să li se semnaleze prezența și să se înfigă, cu smalțul danturii până la plăsele, în crema pupăturilor de final victorios de meci. Și, eventual, să mai dea câteva declarații presei, în care să spună aceleași plictisitoare platitudini, cum că băieții noștri au luptat exemplar și au dat totul pe teren, spre cinstea lor, a spartanilor.
Nu s-a petrecut așa, din păcate pentru dânșii. Dar apropo de declarații, mă gândesc ce generos e fotbalul ăsta cu oameni care nu o prea merită. Pe-atâția ciudați fotbalul i-a umplut de importanță, ca pe Vasilică Turcu ori pe Marian Iancu, de exemplu. Aceștia, dacă n-ar fi existat fotbalul, ar fi dat declarații doar în prezența avocatului, în locul acela sumbru, unde nimeni nu are nici cea mai mică poftă să ajungă vreodată.