Foarte adesea primim la Sfântul Altar pomelnice care au zeci sau chiar sute de nume înscrise pe ele, unele dintre ele sub forma așa-numitelor „acatiste”, având specificate și problemele cu care credincioșii se confruntă în viața cotidiană. În special cu prilejul marilor praznice sau a sărbătorii hramului bisericii, aceste pomelnice venite de la credincioși sunt foarte numeroase, așa încât preotul sau preoții, dacă slujesc mai mulți, reușesc cu mare greutate să le citească, încadrându-se în timpul obișnuit al săvârșirii unei slujbe.
Este recomandabil ca aceste pomelnice să fie citite în taină de către preoți în Sfântul Altar în timpul cântării stihirilor sau a citirii catismelor, la strană, din cel puțin două motive pe care le voi dezvolta în cele ce urmează.
Citirea în taină a pomelnicelor
În primul rând, citirea în taină a pomelnicelor face ca slujba să se desfășoare în chip firesc, fără lungirea provocată de citirea cu voce tare a numelor credincioșilor. Credincioșii pot, astfel, urmări desfășurarea slujbei fără a se crea pauzele impuse de citirea cu voce tare a pomelnicelor.
În general, în bisericile în care pomelnicile sunt citite cu voce tare, credincioșii stau de multe ori o jumătate de oră sau poate chiar mai mult în așteptare, pierzându-și astfel atenția duhovnicească și împrăștiindu-și mintea de la rugăciune.
Timpul citirii pomelnicelor în auzul credincioșilor devine astfel timp mort, fragmentând desfășurarea slujbei bisericești. Auzirea numelor de către credincioși satisface numai pe aceia care țin cu tot dinadinsul să-și audă rostit numele și care urmăresc cu multă atenție citirea pomelnicelor doar pentru a-și descoperi numele, ceea ce duhovnicește nu-i ajută cu nimic, ci, dimpotrivă, poate cultiva începutul mândriei în inima lor.
Responsabilitatea preotului
În al doilea rând, citirea numelor înscrise pe pomelnic se adresează lui Dumnezeu, și în nici un caz credincioșilor adunați la rugăciune în lăcașul bisericii. Citirea în taină a pomelnicului înaintea Sfintei Mese face ca numele din pomelnicele noastre să fie auzite și primite „în jertfelnicul cel mai presus de ceruri”. Astfel, Cel care trebuie să audă cu adevărat numele din pomelnicele noastre este Dumnezeu.
Aceasta înseamnă însă că preotul trebuie să fie responsabil atunci când citește pomelnicele, pomenind fiecare nume cu mare băgare de seamă, luând aminte să nu omită din neglijență vreun nume din cele înscrise în pomelnic, pentru ca astfel rugăciunea credincioșilor să ajungă la tronul slavei lui Dumnezeu.
La sfârșitul pomenirilor făcute în taină în Sfântul Altar, preotul poate adăuga în cadrul cererilor ecteniei întreite și o cerere specială „pentru cei pe care i-am pomenit în taină la Dumnezeiescul Jertfelnic și pentru toți cei pe care nu i-am pomenit din neștiință sau din uitare sau din pricina mulțimii numelor”, rugând pe Dumnezeu să-i pomenească El, fiind „Cel ce știe numele, vârsta și trebuința fiecăruia”.
Credincioșii vor avea astfel siguranța și mulțumirea că pomelnicul și rugăciunea lor au ajuns acolo unde trebuie, așteptând de la Dumnezeu „mare și multă milă”.
(pr. dr. Lucian FARCAȘIU)
