Mă ia cu fierbințeli de fericire când aud de vreun ins celebru și bogat, care intră măcar temporar în pușcărie. Trebuie sî precizez însă că starea mea nu are nimic de-a face cu idealurile înalte, care țin de justiție. Nu, eu mă bucur pur umanitar, cunoscând starea jalnică a pușcăriilor românești, comparabile ca nivel de mizerie doar cu alea de prin Asia sau America latină. Suprapopulat, păduchios și cu șobolani dezinvolți făcându-și veacul la adăpostul lui, sistemul penitenciar de la noi nu poate fi modernizat decât prin mila celor cu dare de mână, care trec chiar și efemer prin el.
Ca să fiu mai explicit, o să trec la un caz concret. În anul 2006, cunoscutul multimiliardar Ovidiu Tender a zăbovit și el câteva luni – mai precis 96 de zile – la mititica, urmare a celebrului dosar „RAFO”. După eliberare, miliardarul a arătat că e nu numai un miliardar, ci și un om cu un suflet de miliarde, oferindu-se să înlocuiască, pe spezele sale, jalnica rețea de apă curentă, de la penitenciarul Jilava. Să nu-i crezi pe latini când spun că numele omului este predestinat ? Se vede că nu de pomană Tender înseamnă, în traducere din engleză, „gingaș”.
Bine, răutăcioși s-au găsit și cu acest prilej, ei speculând la momentul respectiv că la mijloc e interesul personal, căci dac-o fi ca Tender să revină la sânul sistemului penitenciar, să-l găsească încalte cu o idee mai confortabil.
Trecând peste asta, trebuie să fim conștienți și să admitem că altă soluție nu există de a se umaniza rețeaua pușcăriilor românești. Cum elevii de școală contribuie cu bani la fondul școlii, să se mai cumpere una și alta, să contribuie și pușcăriabilii cu dare de mână la fondul pușcăriei, ca să se mai schimbe o țeavă, să se mai stârpească un păduche, să se mai civilizeze o toaletă.
Ca să încheiem cu nenea Tender, anul trecut s-a dezvăluit că omul a fost informator al vechii Securități, activând cu numele conspirativ „Dan Dumitrescu”. Pentru o clipă, mi-a săltat inima de emoție, fiindcă înțelesesem Dan Diaconescu.
