Nevoile fiziologice ale omului sunt aceleași pretutindeni. Și în Est, și în Vest, și în pretențiosul Amsterdam, și în răpănosul Podu Iloaiei, vezica arde identic. Ceea ce diferă este doar stilul de ușurare, fiindcă și pe civilizatul olandez, și pe badea Neculai urgența îl zorește cam în același fel. Este cunoscut că, spre deosebire de câinele care ridică piciorul cu eleganță de balerin sau de motanul care se străduiește să acopere jenat produsul corpului său, masculul uman îi dă drumul unde îl apucă, fără să se sinchisească de eventualii martori. Iar mirosul rezultat te face să te îndoiești serios de originea sa divină.
Sunt sincer: urăsc sărbătorile închinate în octombrie Sfintei Parascheva, deoarece ele înseamnă în principal un festival al urinei stradale. Toaletele ecologice plasate ici-colo nici nu fac față și sunt în special abordate de sexul frumos; de aceea, niciun colț de clădire, niciun copac, niciun cauciuc de automobil nu este iertat. Ceea ce rezultă este dictatura unui damf, pe care abia de izbutesc să îl șteargă ploile încăpățânate ale toamnei.
Dar apoteoza pipi-ului nerușinat are loc în zilele cu meciuri de fotbal, când alcoolul, combinat cu violența din tribune, face ca, din suporteri, să izvorască un jet încărcat cu toxine, ca și cum s-ar lichefia și ar curge lozincile pline de ură, strigate pe stadion. Nesimțirea atinge cote extreme: suporterii pișăcioși își scot instrumentele la vedere și se slobozesc, fără să se mai jeneze de eventualii trecători. Ceea ce urmează e același damf colosal, de care vorbeam câteva fraze mai sus.
Edilii din Olanda și Belgia au găsit însă o soluție pentru a controla nesimțirea urinară a suporterilor de fotbal. Pe străzile din jurul stadioanelor, aceste țări civilizate au fixat niște mici aparate de colectare la sursă, cu patru compartimente. Prin urmare, patru pișăcioși, postați cu spatele la asistență, își scot instrumentele și dau drumul la curgere, satisfăcându-și necesitatea primară a bărbatului de a se ușura în aer liber.
De acord, tot nesimițire stradală e și asta, dar e o nesimțire controlată și diluată; iar din damful colosal, de care vorbeam ceva mai sus, nu mai rămân decât câteva adieri, cu totul și cu totul nevinovate.
