Cum se poate construi, zâmbind, o dictatură

Îmi dădeam cu părerea, săptămâna trecută, că președintele Băsescu, dând buzna în emisiunile critice care îl vizează, răsturnând călimara ziaristului care tocmai încheagă din trăiri și cuvinte un articol despre șeful statului, încalcă grosolan libertatea de expresie. Cu ce drept se bagă președintele unde nu-i fierbe oala?
„Lasă-l domnule, că așa e el”, ar putea spune, împăciuitor, alegătorul, un alegător. Zâmbetul asimetric al președintelui, ca și privirea lui blajin-chiorâșă, cuceresc. Urmărind mai atent mimica abil schimbătoare a președintelui, vei observa însă că râsul, chiar și cel hăhăit, nu este acompaniat decât rar de cumsecădenia cerută a ochilor. Ochii rămân metalici, în simetrie cu dedesubturile mimicii, cele nevăzute și știute doar de personajul în cauză. O sticlire rea, de cobră care-și paralizează victima, rămâne numitorul comun al trăirilor președintelui.
Cineva mi-a atras atenția asupra uneia din minciunile jucate magistral de domnul Băsescu, în cazul tânărului Vulpe, martor involuntar al unei expediții prezidențiale cârciumărești. „Spui că un sepepist ți-a șters telefonul? Mâine îi aliniez pe toți în fața ta și dacă îl recunoști, îl dau afară”. Brav și cinstit președinte, atent la restabilirea dreptății! Aș! Președintele știa la acea oră, fusese informat că sepepistul presupus nu era nimeni altul decât cârciumarul, unul din amicii săi din lumea paharelor acompaniate de lăutari. Totul a fost un joc menit să turtească mortal credibilitatea tânărului și să-i restituie domnului Băsescu eventualii alegători pierduți.
Președintele face totul zâmbind. În spatele acestui zâmbet, el construiește dibaci un sistem care mă face să mă cutremur. O dictatură mai a dracului poate decât toate. La masă cu el, pe post de vasal, stă în poziție de drepți-așezat șeful Internelor. „Aproape că nimeni n-a vorbit la masă”, spune tânărul Vulpe. A vorbit tot timpul președintele. „Nu a fost o întâlnire de partid, ci o întâlnire cu amici”, spune, cu o sinceritate dezarmantă, domnul Băsescu. Să fim serioși. Într-o întâlnire cu amici nu vorbești doar tu, iar ceilalți notează respectuos vrerile sultanului! Deci mai-marele peste batalioanele de galonați cu pulane și câini de urmărire e un supus credincios. Mai-marii serviciilor secrete sunt oameni pe care i-a împins discret spre vârf în intervalul de când se află la Cotroceni. Armata îi lipsea. Cu zâmbetul pe buze, afișând aceeași sinceritate a dialogului cu poporul, îl detronează pe ministrul liberal Atanasiu, după ce-l determină să propună în fruntea militarilor un viceamiral de marină. Firește, om agreat de președinte. Îi promite lui Atanasiu că nu se va atinge de vreun picior al scaunului lui ministerial. Peste două ore îl dă afară.
Președintele conduce acum direct, nu numai prin CSAT, și armata. Toți cei care l-au atacat (aviz ziariștilor care-l critică!) nu vor rămâne nepedepsiți, anunță, făcându-se că glumește, într-o emisiune în direct, președintele. Atenție, deci!
Zâmbind, făcând prestidigitație cu alegătorul, mânuind abil floreta minciunii, domnul Băsescu „ne face”, vorba unui puști de cartier, pe toți. Sistemul de care ne-am despărțit cu o plată dureroasă de sânge, e refăcut meseriaș. Românii, fascinați de comportamentul popular al președintelui, zâmbesc la rându-le. „Lăsați-l, domnule, că așa e el!”. Așa e, într-adevăr! Tocmai de aceea nu trebuie lăsat. Coborâți-l cu picioarele pe pământ până nu e prea târziu. Pentru noi toți.