Victor Pițurcă s-a înălțat întotdeauna peste peisajul fotbalistic românesc, prin performanțele sale ca sportiv și antrenor, dar, în egală măsură, ca eleganță și prezență fizică. A câștigat cu „Steaua”, ca jucător, Cupa Campionilor Europeni, a dus echipa națională, probabil pentru ultima oară în viața ei, la un turneu final…
La toate aceste performanțe, se mai adaugă una, demnă de toată cinstirea: e incredibil cum poate să arate omul ăsta, la mijlocul distanței dintre 50 și 60 de ani ! Sunt de părere că specialiștii care studiază căile de încetinirea a procesului de îmbătrânire umană, decât ar chinui șoriceii în experiențe de laborator, mai bine s-ar apleca puțin asupra lui Victor Pițurcă.
Mi-a plăcut mereu de Pițurcă, mi-a plăcut până și orgoliul său de a nu mai sta, la un moment dat, de vorbă cu marii inventatori habarniști care sunt ziariștii sportivi români, mi-a plăcut și modul cum l-a lăsat cu ochii în soare pe Gigi Becali, cu care s-a intersectat prin toamnă.
Mi-a mai trecut din admirație doar săptămâna trecută, când am văzut cum se poate sfădi la televiziune cu Mititelu, proprietarul echipei craiovene, pe care Piți a antrenat-o scurt timp. Așa un scandal se stârnise între ei, că pica varul de pe pereții studioului de tembeliziune, de unde se transmitea.
Problema nu-i că Pițurcă avea sau nu dreptate în sfada sa – eu cred că avea – problema e că, dacă te cheamă Pițurcă, nu-ți este permis să te cobori la un Mititel ca ăla și să te iei de gât cu el. Ce era la gura lui, cu un vocabular care dădea semne la fiecare pas că dă să cadă în buruienișul cel mai de jos…
Până la urmă însă, limbajul jegos se pare că ține de lumea balonului rotund, crescând probabil odată cu gazonul de pe teren. Noi, cei puțin mai copți la vârstă, ne amintim doar de evoluțiile lui Hagi ca fotbalist. Hagi e azi un om plin de bun-simț, dar ca jucător ne-a desfătat cu golurile și driblingurile sale, în aceeași măsură în care ne-a oripilat cu înjurăturile sale. Ori de câte ori nu-i ieșea pasiența mingicară pe teren, din gura sa sudălmile porcoase porneau în stoluri spre țara telespectatoare, care i le citea fără efort de pe buze.
Puțin îi păsa lui Hagi de lume. El continua să joace gazonat și să înjure buruienos, sub ochii poporului, născut pentru a-l venera.
