„Duhovnice, venind la tine cei ce vor să se mărturisească, să stai tu îmbrăcat în toate veșmintele preoțești înaintea icoanei Stăpânului Hristos și, chiar de ar fi lucrul în grabă (?!), fără epitrahil și felon să nu îndrăznești a mărturisi”, de parcă epitrahilul și felonul ar fi mai importante decât persoana umană!? Cât despre „lucrul în grabă”, vom vedea în cele ce urmează!
Iată cum se reflectă această îndrumare în mentalitatea pastorală a clericilor din anii ’30-40 (și, de ce să n-o recunoaștem, chiar și a multor din vremea noastră!): „Eu fac Mărturisirea în modul următor – declară arhim. Mina Prodan, starețul mănăstirii Maglavit – îmbrăcat în felon și epitrahil, având de față icoana cu Taina Mărturisirii, în care se vede cum stă duhovnicul, cum Dumnezeu Tatăl stă nevăzut privind Mărturisirea, cum diavolul vine și aduce rușine a nu spune păcatul, cum fiecare păcat mărturisit iese ca un șarpe din gura penitentului, cum îngerul stă de față și șterge fiecare păcat mărturisit… și alte icoane cu muncile iadului despre fiecare păcat; țin întâi o cuvântare arătând ce lucru mare e Taina Mărturisirii…, (apoi) arăt icoanele cu Taina Mărturisirii și numai după ce i-am convins (!?) că trebuie a se mărturisi cu lacrimi ca femeia păcătoasă la picioarele Domnului, doar apoi încep Mărturisirea; (ca loc) în biserică, în fața icoanei Mântuitorului; la nevoie și în casă, însă în modul mai sus arătat, cu lumină și candelă aprinsă”.
Mărturisirea sinceră, directă, ochi în ochi La citirea acestor rânduri n-am putem ocoli întrebarea cum, apelând la asemenea imagini terifiante, preotul confesor ar putea obține o atmosferă de încredere, dragoste, calm, deschidere, reconciliere cu Dumnezeu, cu semenii, cu conștiința proprie ș.a.m.d.!?
Iată și alte modalități de a practica spovedania, culese cu grija de pr. Ilarion Felea, potrivit declarațiilor unor duhovnici din vremea sa:
– „când mărturisești în biserică, stai în mijlocul bisericii îmbrăcat cu epitrahilul și felonul; cât timp pui întrebările și asculți Mărturisirea, pentru oboseală și pentru a putea asculta mai bine Spovedania, poți sta pe un scăunaș, iar în timpul dezlegării te ridici” (arhim. Atanasie Chirii, din mănăstirea Văratic) ;
– „în biserică, la Spovedanie, stai în tindă sau în pridvor, întrebi după cum stă scris în carte (Molitfelnic), fără abatere, să le întrebuințezi pe toate (arhim. Atanasie Popescu);
– „eu primesc Spovedania numai în paraclisul bisericii, care se găsește lângă sfântul altar, cu care comunică printr-o ușă; numai în cazuri de boală și cu totul extraordinare admit la spovedit afară din biserică, dar și atunci după pregătirea completă cerută de tipic” (protopop Pavel Borzea din Făgăraș);
– „de obicei stau într-una din strane; simt lipsa unui scaun al Spovedaniei; parte pentru a sta și preotul comod (șezând), parte pentru credincios, care stă în genunchi cu epitrahilul pe cap, răspunzând cu răgaz” (pr. Caius Turicu, Arad);
– „spovedania o fac în loc separat, unde nu se află decât duhovnicul și penitentul; mărturisirea o fac stând în picioare…; penitentul… stă și dânsul în picioare… și va îngenunchea numai când duhovnicul îi citește rugăciunea de dezlegare; starea în picioare a penitentului când se mărturisește e practică, pentru că îl privesc în față și mă conving astfel de sinceritatea Mărturisirii, căci dacă s-ar mărturisi în genunchi, acoperit cu epitrahilul, nu aș putea avea această probă psihologică” (pr. D. Morariu, Pecica, Arad);
– „pe credincios îl va ține în picioare în fața sa, tot timpul cât îl întreabă; duhovnicul șade cu un aer liniștit, cu față și ton care să transpire iubire, înțelepciune, blândețe, răbdare și iertare…; de ce recomand să țină pe credincios în picioare? Din doua motive: făcând spovedania temeinică, vei avea convorbire de lungă durată; de-l vei ține în genunchi sub epitrahil, îi vei obosi genunchii așa de mult, că îi vei cauza dureri, care abat atențiunea de la cele spuse, iar tu duhovnic, trebuie să stai cu urechea plecată într-o parte ca să prinzi sunetele de sub epitrahil și de la o vreme te indispune; al doilea motiv, mi l-au sugerat parohienii prin cuvintele: „La popa acesta trebuie să-i spui drept, că se uită tot în ochii tăi și dacă nu te uiți și tu la el, îți zice să te uiți”; nu știu să o fi făcut tocmai așa, dar mi-au spus că e bine s-o fac”.
(www.crestinortodox.ro)
