Cum se face o rugăciune adevărată?

Paradoxal este faptul că omul se poziționează corect în viața lui atunci când este strâmtorat din exterior. Omul care-și câștigă libertatea interioară și scapă de robia patimilor și a păcatului intră în directă comuniune cu Dumnezeu.
Noi cei care nu reușim acest lucru și care suntem iubitori de sine reușim să ne aducem aminte de Dumnezeu și să purcedem la atârnarea de El doar atunci când împrejurările vieții ne sunt potrivnice.
Iată cum se raportează un om sfânt – Nicolae Velimirovici – la întâmplările „grele” ale vieții. Iată cum convertește suferința în binecuvântare și din toate prilejuirile vieții scoate la suprafața marea blagoslovenie ce o poate primi de la Dumnezeu asemuindu-se cu El.
Doamne binecuvântează pe vrăjmașii mei! Și eu îi binecuvântez și nu-i blestem!
Vrăjmașii m-au împins și mai mult spre Tine, în brațele Tale, mai mult decât prietenii. Aceștia m-au legat de pământ și mi-au răsturnat orice nădejde spre pământ. Vrăjmașii m-au făcut străin față de împărățiile pământești și un locuitor netrebnic, față de pământ. Precum o fiară prigonită, așa și eu, prigonit fiind, în fața vrăjmașilor, am aflat un adăpost mai sigur, ascunzându-mă sub cortul Tău, unde nici vrăjmașii, nici prietenii, nu pot pierde sufletul meu.
Doamne, binecuvântează pe vrăjmașii mei! Și eu îi binecuvântez și nu-i blestem.
Ei au mărturisit în locul meu păcatele mele în fața lumii. Ei m-au biciuit, când eu m-am cruțat de biciuire. Ei m-au chinuit atunci când eu am fugit de chinuri.
Ei m-au hulit atunci când eu m-am măgulit pe mine însumi.
Ei m-au scuipat atunci când eu m-am mândrit cu mine însumi.
Când eu m-am făcut înțelept, ei m-au numit nebun.
Când m-am făcut puternic, ei au râs de mine ca de un pitic.
Când am vrut să conduc pe oameni ei m-au împins înapoi.
Când m-am grăbit să mă îmbogățesc, ei m-au smucit înapoi cu mână de fier.
Când m-am gândit să dorm liniștit, ei m-au trezit din somn.
Când mi-am zidit casă pentru viață lungă și liniștită, ei au răsturnat-o și m-au izgonit afară.
Într-adevăr vrăjmașii m-au dezlegat de lume și mi-au prelungit mâinile până la veșmântul Tău.
Binecuvântează Doamne pe vrăjmașii mei!
Binecuvântează-i și-i înmulțește; asmute-i și mai mult împotriva mea, ca fuga mea spre Tine să fie fără întoarcere; ca să se rupă nădejdea mea în oameni ca pânza de păianjen; ca smerenia să împărățească deplin în inima mea; ca inima mea să devină mormântul celor rele. Ca toată comoara mea să o aduni în ceruri.
Ah, de m-aș elibera odată de autoamăgire, care m-a încâlcit într-o mreajă cumplită a vieții înșelătoare!
Vrăjmașii m-au învățat să știu ceea ce puțin știu în lume: că omul nu are pe pământ vrăjmași afară de sine însuși.
Doar acela urăște pe vrăjmași, care nu știe că vrăjmași nu sunt vrăjmași, ci prieteni severi.
De aceea, Doamne, binecuvântează pe prietenii și pe vrăjmașii mei! Sluga blestemă pe vrăjmași căci nu știe, iar Fiul îi binecuvântează căci știe. Fiul știe că vrăjmașii nu pot să se atingă de viața lui. De aceea El pășește liber între ei și se roagă lui Dumnezeu pentru aceștia.
Doamne binecuvântează pe vrăjmașii mei! Și eu îi binecuvântez și nu-i blestem!
(Sf. Nicolae Velimirovici, sursa: www.catehetica.ro )