Profit iarăși de postura ingrată de a scrie înaintea unui meci de top din Liga Campionilor, pentru a aborda alt gen de subiect. Unor băieți de la Gazeta Sporturilor li s-a părut suspectă promovarea rapidă a arbitrului Horia Mladinovici de la C la A, așa că au făcut rapid pasul de la suspect la inculpat. Întâmplător, îl cunosc pe Mladinovici (ca să vă faceți o idee, nu atât de bine ca să-i știu și numărul de telefon) de la minifotbalul lui Burleanu, unde este, de departe, cel mai bun arbitru. Iar la Divizia C, după un program complex de monitorizare a arbitrilor, a fost ales între primii trei tineri arbitri ca potențial. Dar numitul Justin Gafiuc nu a ales să descopere acest lucru, mult mai la îndemână i-a fost să încropească un material plin de speculații și insinuări. Cineva îl împinge de la spate, altfel nu se poate să debuteze la A (Vaslui-Corona 8-1!), după doar câteva meciuri de B, și să mai ia și notă mare! Ca scenariul tenebros să curgă de la sine, Gafiuc brodează apoi pe tema testelor fizice pe care Mladinovici le-a picat. Ce nu știe, dar l-aș bănui că știe, dar era păcat de “munca” depusă, este că omul avea o accidentare la gleznă la momentul respectiv. Ulterior, a revenit și a trecut testele fără probleme. Banal, așa-i? Gafiuc încheie cu niște răutăcisme care să completeze ideea articolului de incompetent împins de la spate: cică un fost coechipier al lui Mladinovici de la Sportul Studențesc (evident, nenominalizat…) ar fi spus despre el că nu era mare sculă nici ca fotbalist. De parcă asta ar conta în meseria de arbitru! Dar, ca să nu trecem prea ușor cu vederea manipularea lui Gafiuc, eu i-aș zice să-l sune pe Curelea, să vedem ce-i spune despre calitățile de fotbalist ale fostului său coleg din atac. Ca apreciere proprie, nu cred că sunt mai mult de doi-trei fluierași de la “A” peste Mladinovici.
După câteva zile, vine și numitul Răzvan Luțac cu o compunere însăilată despre cum Mladinovici, masor la echipa de baschet Dinamo, n-a dat un penalty la un meci de juniori Dinamo-Steaua, sursa lui fiind… un părinte! O fi fost un părinte de la biserica unde se spovedește Mladinovici…