Un autoturism marca Porsche Cayenne a fost în centrul unui incident legat de „zboruri”. În noaptea de vineri spre sâmbătă, în jurul orei 3.00, mașina a părăsit șoseaua pe care circula, a rupt două plase de fier ale Colegiului „Eudoxiu Hurmuzachi”, iar mai apoi s-a oprit între terenul sintetic de sport al liceului și pista de tartan care îl înconjoară.
Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție al Județului Suceava, persoana care se afla la volanul autovehiculului marca Porsche Cayenne a călcat accelerația prea mult, iar la sensul giratoriu de la intersecția străzilor Iacob Zadik – Calea Bucovinei – 22 Decembrie, a părăsit șoseaua și a lovit gardul care împrejmuiește Colegiul „Eudoxiu Hurmuzachi”.
Imediat după impact, persoana sau persoanele care se aflau în mașină au luat numerele de înmatriculare și au dispărut. A doua zi, la poliție s-a prezentat un tânăr de 27 de ani, din Rădăuți, care a declarat că el se afla la volanul mașinii. De asemenea, a mai spus că era singur și că nimeni nu a suferit leziuni în urma zborului prin gardul liceului.
Șoferul care s-a prezentat la poliție a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Pe numele acestuia a fost aplicată și o amendă în valoare de 2.450 de lei. De asemenea, polițiștii au dispus ridicarea plăcuțelor de înmatriculare ale autovehiculului.
Pagubele pentru refacerea gardului liceului vor fi suportate de șoferul autoturismului marca Porsche Cayenne, care mai trebuie să plătească și pentru refacerea a circa 20 de metri din pista de tartan pe care a distrus-o.
Ireal
Cum să zbori cu un Porsche Cayenne printr-un gard. Azi, episodul Colegiul „Eudoxiu Hurmuzachi”






