Perioada de dinaintea sărbătorilor este o sursă suplimentară de stres, însă există o serie de metode simple, care țin de un stil de viață sănătos, ce pot elimina anxietatea zilnică și îmbunătăți fără efort starea de spirit, informează huffingtonpost.com.
– O porție sănătoasă de râs în fiecare zi
S-a demonstrat că râsul eliberează de stres, stimulează circulația sangvină, relaxează mușchii, întărește sistemul imunitar și alină durerea, scrie site-ul huffingtonpost.com.
– Practicați regulat un sport
Într-un studiu efectuat pe șoareci, cobaii care făcuseră mișcare au arătat un nivel de anxietate mai redus decât ceilalți, când au primit brusc o baie rece, fapt ce arată că creierul este mai bine pregătit să facă față stresului dacă organismul a avut parte de mișcare. Exercițiile fizice practicate regulat contribuie la relaxare și îmbunătățesc tonusul organismului.
– Ascultați muzica preferată
Numeroase studii au demonstrat efectele terapeutice ale muzicii, iar dacă, în plus, ascultați și piesele preferate, efectele benefice se dublează.
– Evitați factorii de stres
Nu vă place aglomerația? Atunci nu vă faceți cumpărăturile de Crăciun sau Revelion sâmbăta după-amiază.
Și, de aici înainte, nu trebuie să vă mai simțiți vinovați pentru faptul că evitați persoanele care nu vă sunt simpatice sau că nu faceți conversație cu toți colegii de birou.
– Gândiți pozitiv
Exercițiile de autoliniștire – de exemplu, rostirea unor mantre precum „Totul va fi în ordine” și „Voi lua acest examen” – reduc anxietatea și sporesc șansele de reușită, setând creierul pentru succes.
– Odihniți-vă suficient
Un program de somn regulat protejează împotriva bolilor de inimă, de cancer și de alte probleme cronice de sănătate și vă menține activ pe parcursul zilei.
– Organizați-vă eficient timpul
Planificați-vă sarcinile cu atenție, gândindu-vă cât timp trebuie să acordați fiecărui obiectiv, în ordinea priorității, și mai ales nu cedați tentației de a pierde timpul pe internet.
– Învățați să spuneți „nu”
Din când în când, este în ordine să spuneți nu, pentru a vă asigura că nu vă încărcați cu responsabilități pe care știți că nu le veți putea respecta. Fiți siguri că nu se va supăra nimeni.
– Faceți o pauză de la telefonul mobil
Nu se va întâmpla nimic dacă nu răspundeți la toate apelurile, e-mailurile și mesajele primite pe telefonul mobil. Faceți un efort conștient și închideți-vă telefonul și computerul pentru o anumită perioadă de timp în fiecare zi.