Cum să postim

Medicamentul cel mai reușit: postul. Copilul trebuie să învețe să postească, cel puțin de două ori pe săptămână, miercurea și vinerea. Și rugăciunea este foarte importantă. Copilul trebuie învățat să se roage cu căldură și cucernicie. Și să nu-mi spui că nu va voi, pentru că un copil care are o gândire corectă și este și plin de viață, se roagă cu ușurință. Exemple? Câte vrei: Daniel și Iosif. Nu-mi spune că Iosif avea 17 ani. Gândește-te că el a reușit să-și atragă iubirea tatălui sau mai mult decât ceilalți frați. Iacov, nu era și mai tânăr? Sau Ieremia. Daniel, nu avea doar 12 ani? Solomon, iarăși tot 12 ani avea când a rostit acea minunata rugăciune. Iar tânărul Samuel își învață el însuși învățătorul. Să nu deznădăjduim! Unui copil nu-i place să se roage dacă este foarte tânăr ca suflet, nu ca vârstă, adică dacă sufletul lui nu este format.
Un copil trebuie să învețe să se roage cu cucernicie și pe cât îi este posibil, să ia parte la privegheri, în general să ne străduim să-i insuflăm caracterul unui om sfânt. Un copil care nici nu jură, nici nu vorbește urât, nu înjură și nu urăște, ci în loc de toate acestea postește și se roagă, va fi cu siguranță un om foarte înțelept.
Nu-i nici o vinovăție să mănânci
Domnul fie slăvit!… Ceea ce strică este pofta nesățioasă, îmbuibarea peste ceea ce trebuie, umflarea stomacului până la refuz. Tot așa cu vinul. A-l folosi cu măsură, nu-i nici o greșeală. Greșeala e a te da beției și a fi necumpătat, a-ți perverti folosința minții.
Dacă slăbiciunea voastră trupească nu vă îngăduie să treceți ziua fără să mâncați, nici un ins înțelept nu v-ar putea ține de rău.
Stăpânul nostru e blând și cu omenie, nu ne cere de nimic peste puterile noastre. Dacă ne cere să ne înfrânăm de la mâncare și să postim, aceasta nu-i fără un temei și nu așa, numai ca să stăm fără să mâncăm, ci pentru că dezlipindu-ne de lucrurile acestei lumi, să ne încredințăm celor ale sufletului în toată vremea care ne stă la îndemână.
Dacă am duce viața într-un duh cumpătat, dacă toată vremea noastră slobodă ar fi hărăzită lucrurilor duhovnicești, dacă ne-om atinge de hrană numai pentru a ne îndestula nevoile și vom folosi întreaga noastră viață în lucrări bune, n-am avea ce face cu ajutorul pe care ni l-ar da postul. Dar firea omenească trândavă fiind, atrasă mai ales spre moleșeală și bucurie, stăpânul nostru, cel plin de bunătate, ca un duios părinte, a închipuit pentru noi leacul postului, ca să smulgă moliciunea din inimile noastre și să ne facă să ne strămutăm grija de la lucrările lumii acesteia la cele duhovnicești…