Cuvânt de învățătură

Cum să păstrăm cărțile Sfintei Scripturi și ale Sfinților Părinți



Biblia sau Sfânta Scriptură conține cuvântul viu al lui Dumnezeu, cuvânt care lucrează pentru mântuirea omului, căci cuvintele Domnului „sunt duh și viață” (In. 6, 63). Astfel, pentru importanța și valoarea sa, Sfânta Scriptură, dar și cărțile Părinților Bisericii trebuie să fie păstrate și cinstite după cuviință.
Pentru că sunt multe case sau familii în care se păstrează Sfânta Scriptură și alte cărți cu putere și lucrare sfântă, fie din neglijență sau din neștiință, în diferite locuri nepotrivite, vom căuta să lămurim cum este bine să le păstrăm.
În primul rând, trebuie să avem grijă „să nu fie îngăduit cuiva să strice sau să taie cărțile Vechiului și Noului Testament, precum și ale sfinților și ale aleșilor noștri propovăduitori și dascăli, sau să le dea spre nimicire, fie zarafilor de cărți (nu librarilor), fie celor care se numesc făcători de parfumuri sau altcuiva dintre toți cei (de acest fel), decât dacă au ajuns cumva cu totul de nefolosit, ori din pricina moliilor, ori apei, ori într-un alt chip” (Can. 68, Sin. V-VI).
Ceea ce subliniază acest canon nu este altceva decât o atenționare ca scrierile sfinte să nu se distrugă în nici un chip; de aceea, se precizează câteva motive sau situații la care nu trebuie recurs. Știm bine că scrierea sfântă produce o relație între cititor și cel care a alcătuit-o sau a descoperit-o prin literă și cuvânt.
Deci, cărțile sfinte trebuie ferite de orice fel de distrugere, chiar și de comerțul prin care se dorește absolut câștig material și nu duhovnicesc; de aceea, e bine să fie cumpărate prin cadrul lăcașurilor de cult sau a magazinelor de obiecte religioase avizate.
Canonul respectiv amintea și de distrugerea datorată moliilor, a apei sau a oricărui alt fel; desigur, să încercăm ca aceste scrieri sfinte să fie păstrate la loc uscat, unde nici moliile și nici umezeala nu le pot afecta. Sunt mulți credincioși care citesc din aceste cărți zilnic, dar le păstrează în locuri oarecum nepotrivite și care le pot afecta.
Chiar și în bibliotecă păstrate, trebuie să le ștergem de praf, să le protejăm de prea multă lumină, pentru că la fel ca orice lucru sau obiect, hârtia și coperțile sunt supuse deteriorării și, atunci, cui vor mai folosi dacă nu mai pot fi utilizate?
La fel cum icoanele sunt așezate în locuri speciale și sunt cinstite după cuviință, la fel și aceste „icoane” ale scrierilor sfinte trebuie protejate cu scopul de a fi utilizate în mod corespunzător de cei care doresc să cunoască și să aplice „cuvintele Vieții veșnice”.
(Pr. Răzvan-George TOPALĂ)



Recomandări

Expoziția „Morfologii compoziționale”, în memoria jurnalistului, scriitorului și artistului plastic Tiberiu Cosovan

Expoziția „Morfologii compoziționale”, în memoria jurnalistului, scriitorului și artistului plastic Tiberiu Cosovan
Expoziția „Morfologii compoziționale”, în memoria jurnalistului, scriitorului și artistului plastic Tiberiu Cosovan

Cockteil… cu amor, umor și poezie. România, într-o eternă tranziție (3)?