Legumele, fructele, carnea slabă, fructele de mare și lactatele sunt recomandate pentru a fi consumate în concediu pentru a ne menține silueta, în timp ce prăjiturile, fresh-urile de fructe și alcoolul trebuie evitate pe cât posibil în vacanță, spune antrenoarea de fitness Cori Gramescu.
„Suntem cu toții tentați ca în vacanță să nu mai ținem cu dinții de dieta pe care am ținut-o până să plecăm în concediu. Excesele din această perioadă își pot pune sever amprenta asupra echilibrului organismului și, pe lângă faptul că ne putem îngrașa rapid, ne putem da peste cap metabolismul”, spune Cori Grămescu, într-un comunicat.
Ea precizează că meniul poate fi adaptat în funcție de țara pe care o vizitezi. „Dar ceea ce o să găsești peste tot sunt legumele, fructele, carnea slabă, fructele de mare și lactatele. Ocazională prăjitură, tarta cu fructe sau croissantele fragede de la cafeaua de dimineață trebuie să rămână excepții: o dată la două zile și în cantități moderate + puțin cardio = ți-ai satisfăcut pofta și silueta ta nu a fost afectată!”
Dimineața este recomandat să mâncăm o omletă și salată, cereale integrale și câteva fructe uscate sau un bol de fructe proaspete.
La prânz, putem alege o salată consistentă, cu piept de pui la grătar și o supă de legume.
Seara, putem opta pentru legume la grătar sau fierte (broccoli, fasole păstăi, mazăre, spanac, conopidă etc) cu pește, mușchi de vită sau friptură de curcan.
Foarte importantă rămâne și pe perioada vacanței hidratarea. Este recomandat să bem multă apă, ceaiuri reci neîndulcite și limonadă cu puțină miere, la care putem adăuga câteva frunze de mentă. Nu este recomandat să exagerăm cu fresh-urile de fructe, pentru că au un conținut ridicat de fructoză.
Nici consumul de alcool nu este recomandat, pentru că atrage implicit un consum mai mare de alimente, în toiul nopții. „E rețeta clasică pentru balonarea pe care o simți a doua zi, fața obosită și aspectul nefericit al coapselor tale. Soluția în acest caz este să bei mai puțin. Ca să nu te tragă prietenii de mânecă, alege un cocktail la pahar mare și o sticlă de apă plată. Când ți se face sete, bea întâi câteva guri de apă, apoi încearcă cocktailul. Alcoolul deshidratează și împiedică arderea grăsimilor. Dacă însă te hidratezi corespunzător, vei limita și cantitatea de alcool și efectele nocive ale acestuia”, spune Cori Grămescu.