Cum să ne ajutăm aproapele

Se spune în Pateric – Sfântul Antonie cel Mare are cuvântul acesta – că „de la aproapele vine și viața și moartea. Că dacă folosim pe aproapele, pe fratele, pe Dumnezeu dobândim și dacă greșim fratelui, lui Hristos greșim”, iar Cuviosul Ioan Colov spunea că: „Nimeni nu clădește o casă de la acoperiș în jos, ci de la temelie în sus”. Și întrebat fiind ce înseamnă acest cuvânt a zis: „Temelia este aproapele, ca pe el mai întâi să-l folosesc, pentru că de el atârnă toate poruncile lui Hristos”. Deci îndreptarea noastră, înaintarea noastră, depășirea de noi înșine este în măsura în care relațiile noastre cu cei din jurul nostru, cu cei apropiați ai noștri, sunt bune. E ceva extraordinar de important și de frumos! Adică să ne raportăm la omul de lângă noi. De altfel, cel mai important om din lumea aceasta pentru fiecare din noi este omul de lângă noi, aproapele nostru, vecinul nostru. Se zice că mai mult te folosești de un vecin de aproape decât de fratele de departe.
Putem să ne silim să iubim pe Dumnezeu și pe oameni cît putem noi mai mult și atunci suntem pe calea cea bună, suntem în cuprinsul fericirii, știm să ne coborâm la cel la care trebuie să ne coborâm și știm să-l ridicăm pe cel pe care trebuie să-l ridicăm. Cum se poate face aceasta o știe numai cel ce iubește.
Să știți că noi cu iubirea față de aproapele suntem foarte deficitari. Nu știu cine ar putea zice că iubește pe aproapele ca pe sine însuși, că urmărește binele aproapelui cum urmărește binele propriu. Chiar și în familie, nu totdeauna părinții sau copiii sunt dispuși să renunțe la ceva din partea lor ca să se simtă bine cei din jurul lor.
– Aproapele nostru poate fi cineva de departe, dar pe care-l purtăm în noi prin iubire
Și călugărul și mireanul pot să folosească pe aproapele prin fapta bună care i se cere. Degeaba vrei să câștigi pe cineva prin ceva ce nu-ți cere el. Omul are nevoie de noi într-o anumită direcție, pentru o anumită chestiune. Dacă nu-l folosim cum își dorește, nu-l folosim deloc. Mai putem folosi pe aproapele indirect, când acela nu are trebuință de ceea ce am putea face noi pentru el, prin exemplul nostru bun și prin dragoste.
Se spune că la un om care cerșea cineva i-a dat o floare. Niciodată nu s-a așteptat omul acela ca cineva să-i dea o floare. N-a așteptat floarea, dar floarea l-a bucurat, pentru că o floare spune ceva despre cel care o dăruiește.
Sfântul Evanghelist Marcu și Sfântul Evanghelist Luca, în legătură cu slăbănogul de la Capernaum, spun că cei patru care l-au adus pe acesta în fața Domnului Iisus Hristos, l-au adus prin acoperișul casei și l-au coborât în fața Domnului Hristos. Asta este ceea ce facem când ajutăm pe un om, îl ducem în fața Domnului Hristos prin ceea ce facem noi pentru el.
Să ne gândim că și noi avem o scăldătoare în care s-ar putea face minuni, și anume virtutea capabilă de cunoștință, fapta cea bună care se întărește în suflet și care după aceea aduce cunoștința de Dumnezeu – și cunoștința de Dumnezeu este o bucurie. Să ne gândim că așa cum noi nu avem de multe ori gând înțelept, așa alții nu ne au pe noi în ajutor când am putea să le fim omul de ajutor. Să ne gândim la el. Să ne gândim la binele pe care-l putem face și atunci darul lui Dumnezeu va fi cu noi, Maica Domnului ne va fi ocrotitoare, sfinții ne vor ajuta cu rugăciunile lor, iar Domnul nostru Iisus Hristos ne va da gândul cel bun care să ne arunce în virtutea capabilă de cunoștință, iar cunoștința cea de la Dumnezeu va fi pentru noi bucurie în toate zilele vieții noastre. Sunt multe suferințe în această lume care au ca pricină păcatele. Noi însă nu suntem judecătorii oamenilor, ci suntem ajutătorii oamenilor. Noi trebuie să facem ce a făcut Domnul Hristos. Domnul Hristos nu l-a întrebat despre păcatele lui pe slăbănogul de la Capernaum, nici pe cel de la Vitezda. N-a discutat viața lui de mai înainte ci a fost gata să-l ajute și l-a ajutat și pe unul și pe celălalt. Și cu aceasta ne dă un exemplu, să fim și noi binevoitori, să fim ajutători. Nu vom fi vindecători. Nu suntem în stare să ne vindecăm nici pe noi înșine.
Mângâierea oamenilor
Oamenii au putere de a mângâia. Avem putere de a lumina, avem putere de a mângâia pe oamenii din jurul nostru în credință, avem putere de a iubi, avem putere de a ne revărsa iubirea față de aceia care au trebuință de ajutor și pe care îi părăsesc cei mulți.
Nu ezitați unde știți că puteți ajuta cu ceva, unde știți că puteți interveni cu ceva nu numai dând ceva din mână, ci dând ceva din inimă. Sfântul Isaac Sirul spune că atunci când îi dai cuiva ceva, veselia feței tale să fie mai mare decât darul pe care i-l dai. Să simtă omul că vrei să-l ajuți, că ești alături de el, că nu-l părăsești, ci stai cu bunăvoință față de el.
( „Aproapele” – Pr. Teofil Pîrîian)