Înfiorător

Cum să măsluiești un concurs la o instituție publică din Suceava: subiecte oferite candidatului în toaletă, iar în sală dictare ca la clasa I



Camelia Maria Chitul
Camelia Maria Chitul

Detalii șocante ies la iveală în cazul individului care a fost angajat la Casa Județeană de Pensii (CJP) Suceava la începutul acestui an după un concurs măsluit de nimeni altul decât de directorul instituției de la acea vreme, Camelia Maria Chitul. Nota bene, în primă fază, aceeași persoană picase examenul, în condițiile în care a fost singurul candidat și i s-au pus pe tavă înainte de concurs și subiectele.
O situație tragi-comică, dar care arată nivelul la care a coborât societatea și cine sunt o parte din oamenii la care mergem pentru rezolvarea unor probleme curente.
Detaliile acestui concurs aranjat au ieșit la iveală cu ocazia anchetei derulate de procurorii Direcției Naționale Anticorupție, Serviciul Teritorial Suceava, în urma căreia Camelia Chitul și-a recunoscut faptele și a primit o condamnare de 1 an și 9 luni de închisoare cu suspendare sub supraveghere.
Într-o primă fază, chiar dacă Chitul a recunoscut totul, protejatul acesteia, omul care a promovat concursul măsluit, Paul Crăciun, a preferat să nu recunoască nimic. Ulterior, a schimbat macazul și a ajuns, la rândul său, la un acord de recunoaștere a vinovăției cu procurorii DNA Suceava, acord rămas definitiv după ce magistrații de la Tribunalul Suceava l-au admis. În acest fel, Paul Crăciun are de achitat suma de 8.000 de lei cu titlu de amendă penală, rezultată din cumularea a 200 de zile de amendă în valoare de câte 40 de lei.
Chitul și Crăciun, prieteni mai vechi
Totul a plecat de la un denunț înaintat de directorul executiv adjunct al CJP Suceava, Bogdan Mihai Alupoaie. Acesta le-a povestit procurorilor DNA Suceava că în toamna lui 2016 au fost demarate procedurile pentru ocuparea unui post vacant de consilier în cadrul Casei Județene de Pensii Suceava. Cu acest prilej, Camelia Chitul i-a solicitat ca „în calitatea sa de președinte al comisiei de examinare, să-i ofere subiectele propuse pentru susținerea concursului, cu scopul de a i le oferi unui candidat, Crăciun Paul, înaintea examenului”.
Cercetările derulate de procurorii anticorupție au arătat că între Camelia Chitul și Paul Crăciun erau relații de prietenie mai vechi, astfel explicându-se și faptul că cel din urmă și-a putut permite să-i solicite directorului CJP Suceava subiectele care urmau să fie date la examen.
„Pentru realizarea planului, martorul a contactat-o atât telefonic cât și în mod direct pe numita Chitul Maria Camelia, deplasându-se la sediul Casei Județene de Pensii Suceava, unde a purtat cu aceasta mai multe discuții în legătură cu susținerea examenului pentru ocuparea postului de consilier, prilej cu care a intrat în posesia subiectelor pentru examenul organizat în perioada 24.10.2016 – 09.11.2016, care i-au fost remise inculpatei anterior de către președintele comisiei de examen (n.a. – Bogdan Mihai Alupoaie)”, se arată în acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de Paul Crăciun cu procurorii DNA Suceava.
Chiar dacă a primit subiectele de concurs, Paul Crăciun a reușit „performanța” de a pica examenul. S-a hotărât organizarea unui concurs, dar de această dată lucrurile nu aveau să mai fie lăsate la voia întâmplării.
„I-a adus și răspunsurile la subiecte anterior remise pe care apoi, în parte i le-a dictat concurentului”
Pentru repetarea concursului a fost stabilită data de 18 ianuarie 2017, iar filiera din noiembrie 2016, de la eșecul nescontat, avea să se repete, dar cu mici diferențe.
„Numita Chitul Maria Camelia i-a cerut președintelui comisiei de examinare, martorul Alupoaie Bogdan Mihai și de această dată remiterea subiectelor pentru concurs, înaintea datei examenului, acestea fiind înmânate, împreună cu răspunsurile aferente, numitei Chitul Maria Camelia de către martor la data de 05.01.2017, în incinta locului amenajat pentru fumat din cadrul CJP Suceava”, se menționează în actele oficiale ale DNA Suceava.
Cum era de așteptat, pe data de 18 ianuarie, singurul concurent care s-a prezentat la examen a fost același Paul Crăciun.
Iată cum descriu procurorii anticorupție acea zi: „Din probele administrate a rezultat faptul că în ziua examenului, cu 10 minute înainte de a începe proba scrisă, Alupoaie Bogdan Mihai a mers în toaleta bărbaților din incinta CJP Suceava și i-a remis inculpatului Crăciun Paul subiectele de examen din materia funcționarului public, fără răspunsuri. Totodată, în sala de examen, Alupoaie Bogdan Mihai fiind singur cu candidatul Crăciun Paul, i-a adus și răspunsurile la subiecte anterior remise pe care apoi, în parte i le-a dictat concurentului, acesta consemnându-le pe foaia de concurs”.
Concursul va fi anulat. CJP Suceava ar trebui să recupereze și salariile încasate ilegal de Paul Crăciun
Odată cu încheierea acordului de vinovăție, rămas definitiv prin decizia instanțelor de judecată, concursul măsluit din data de 18 ianuarie 2017, prin care Paul Crăciun a fost angajat în funcția de consilier clasa I grad profesional principal la Casa Județeană de Pensii Suceava, va fi anulat.
În mod firesc, actuala conducere a CJP Suceava trebuie să facă și toate demersurile pentru a recupera de la Paul Crăciun sumele de bani pe care acesta le-a încasat în toată perioada în care a fost angajatul instituției.
Între timp, Paul Crăciun a demisionat din funcția pe care a ocupat-o ilegal timp de aproximativ nouă luni.
Potrivit reprezentanților DNA Suceava, Paul Crăciun a ajuns la un acord de recunoaștere a vinovăției pentru infracțiunea de mărturie mincinoasă.
Camelia Chitul și-a recunoscut și alte fapte penale
Și în cazul Cameliei Chitul soluția a rămas definitivă în instanță după ce a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției pentru o pedeapsă de 1 an și 9 luni de închisoare cu suspendare sub supraveghere.
Cele două fapte de instigare ale Cameliei Chitul, legate de măsluirea concursului, au fost descrise astfel: „Precizăm că informațiile sunt nedestinate publicității având în vedere HG nr. 611/2008 în baza căreia au fost organizate cele două concursuri potrivit căreia variantele subiectelor de concurs se întocmesc de către fiecare membru al comisiei chiar în dimineața zilei de concurs, după care se sigilează în plicuri, în condiții de strictă confidențialitate, plicuri care se deschid doar în fața candidaților, reguli care au fost încălcate în speța de față la instigarea inculpatei, ceea ce a condus la bănuiala rezonabilă că examenele au fost fraudate. Inculpata are și calitatea de complice prin intermedierea transmiterii acestor informații către candidatul Crăciun Paul, calitatea de complice fiind absorbită în cea de instigator”.
Nu au fost singurele fapte imputate fostului director al CJP Suceava, toate recunoscute și acceptate de Chitul.
„În perioada 16.05.2016-17.05.2016 și respectiv la data de 27.10.2016, în calitate de director executiv al Casei Județene de Pensii Suceava, a pretins și primit de la martorul ABM (Bogdan Mihai Alupoaie) câte 2.000 de lei, în schimbul cărora i-a promis că îl va menține în funcția de conducere deținută la nivelul aceleiași instituții, având influență printre funcționarii de la conducerea Casei Naționale de Pensii”, se arată în comunicatul DNA Suceava.
Anchetatorii au mai precizat că sumele de bani au fost pretinse în preajma campaniilor electorale pentru alegerile locale din iunie 2016, respectiv alegerile parlamentare din decembrie 2016, „sub pretextul că martorul trebuie să cotizeze periodic la partidul la care este afiliată inculpata, întrucât numirile pe funcții de conducere la nivelul Casei Județene de Pensii se fac politic, martorul fiind de acord ca prin sumele de bani remise să-și cumpere practic menținerea în funcție”.



Recomandări

Protejatul fostei directoare de la Casa Județeană de Pensii Suceava, care a picat concursul măsluit în favoarea sa, a primit o amendă penală de 8.000 de lei

Protejatul fostei directoare de la Casa Județeană de Pensii Suceava, care a picat concursul măsluit în favoarea sa, a primit o amendă penală de 8.000 de lei
Protejatul fostei directoare de la Casa Județeană de Pensii Suceava, care a picat concursul măsluit în favoarea sa, a primit o amendă penală de 8.000 de lei

Detalii halucinante din dosarul Chitul: protejatul care trebuia angajat pe o funcție de execuție a picat examenul deși știa dinainte atât întrebările, cât și răspunsurile

Fosta șefă a Casei de Pensii Suceava a recunoscut toate acuzațiile și a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției

Camelia Chitul și-a recunoscut faptele și a primit pedeapsa de 1 an și 9 luni de închisoare, suspendată sub supraveghere
Camelia Chitul și-a recunoscut faptele și a primit pedeapsa de 1 an și 9 luni de închisoare, suspendată sub supraveghere