După opinia Starețului Serghie, principala patimă, cea mai gravă, cea mai de temut, cea împotriva căreia trebuie să luptăm cel mai mult, cea de care trebuie să ne ferim cel mai tare este mândria. Mândria ce se împotrivește iubirii pe care trebuie să o avem pentru Dumnezeu, pentru aproapele și pentru noi înșine (în sens pozitiv) și care constituie a doua virtute creștină: smerenia.
Starețul amintește că din cauza mândriei au căzut îngerii și că primul om a pricinuit căderea întregii umanități. El afirmă adesea că mândria este principalul nostru dușman, că toată nenorocirea noastră vine de la ea. Mândria este la originea tuturor bolilor spirituale – cu alte cuvinte, a tuturor celorlalte patimi – dar și la baza a aproape toate bolile mintale.
Mândriei îi este îndeosebi asociat egoismul – reaua iubire de sine care-l îndepărtează pe om de iubirea de Dumnezeu, de aproapele său, de adevărata și buna iubire de sine.
Egoismul ne îndeamnă să reducem totul la noi înșine și, mai ales, să ne atribuim meritul faptelor noastre bune și al virtuților noastre. De aceea el reprezintă un pericol în viața duhovnicească. Pentru a ne împotrivi acestei tendințe, Starețul ne invită, atunci când primim vreun beneficiu din lucrarea noastră duhovnicească, să ne îmbogățim în Dumnezeu – iar nu în noi înșine. Să evităm mulțumirea de sine, o trăsătură neîndoielnică a egoismului.
O altă formă manifestă a egoismului este lipsa de iubire ori insuficienta iubire față de Dumnezeu și de aproapele – care se manifestă în cele mai grave forme ale sale, prin insensibilitate și răceală. Lipsa ori insuficiența sunt lacune, păcate care preced patima egoismului, păcate de care trebuie să ne pocăim. Trebuie să ne pocăim, recomandă Starețul, pentru că nu iubim îndeajuns oamenii și pentru că nu suntem destul de sensibili la necazurile celorlalți.
Afară de pocăință, mijlocul privilegiat de a lupta împotriva acestei patimi este rugăciunea care ne sporește iubirea pentru Dumnezeu și, totodată, iubirea noastră de aproapele. Iar iubirea de aproapele ne deschide spre înțelegerea situației, a greutăților, a nevoilor lui, sensibilizându-ne și insuflându-ne mijlocul cel bun de a ajuta.
(Extrase din cartea lui Jean-Claude Larchet, „Avva Serghie”)