„Atât de mult ne-a iubit pe noi Tatăl, încât ne-a dat pe Fiul Său [Ioan 3, 6]; dar și Fiul însuși a voit aceasta și S-a întrupat și a viețuit cu noi pe pământ. Atât Sfinții Apostoli, cât și o mulțime de oameni au văzut pe Domnul în trup, dar nu toți L-au cunoscut ca pe Domnul; dar mie, mult păcătosului, mi s-a dat să cunosc prin Duhul Sfânt că Iisus Hristos e Dumnezeu [1 Corinteni 12,3].
Domnul îl iubește pe om și i Se arată cum El însuși vrea. Și când vede pe Domnul, sufletul se bucură cu smerenie de Stăpânul Cel milostiv și nu mai poate iubi nimic altceva cum iubește pe Ziditorul său; chiar dacă vede toate și iubește pe toți, dar mai mult decât orice iubește pe Domnul.
Sufletul cunoaște această iubire, dar nu o poate reda în cuvinte: ea este cunoscută numai prin Duhul Sfânt, pe care îl dă Domnul. Sufletul vede dintr-o dată pe Domnul și-L recunoaște. Cine putea descrie această bucurie și veselie? Domnul este recunoscut în Duhul Sfânt, iar Duhul Sfânt rămâne în omul întreg: în suflet, în minte și în trup.
Așa este cunoscut Dumnezeu atât în cer, cât și pe pământ. În nemărginita Sa milostivire, Domnul mi-a dat acest har, mie, păcătosului, și va da oamenilor să cunoască pe Dumnezeu și să se întoarcă la El.
Scriu în numele milostivirii lui Dumnezeu. Da, acesta este adevărul. Martorul meu este însuși Domnul.
Domnul ne iubește ca pe propriii Săi copii și ne iubește mai mult decât iubește o mamă, căci o mamă își poate uita copilul, dar Domnul nu ne uită niciodată.
Și dacă Domnul însuși n-ar fi dat Duhul Sfânt poporului ortodox și marilor noștri păstori, n-am fi putut ști cât de mult ne iubește El.
Slavă Domnului și marii Lui milostiviri, că unor oameni păcătoși El le dă harul Duhului Sfânt.
Bogații și împărații nu cunosc pe Domnul, dar noi, niște monahi și păstoriți sărmani, îl cunoaștem pe Domnul prin Duhul Sfânt.
Pentru a cunoaște pe Domnul n-avem nevoie nici de bogății, nici de învățătură, ci e nevoie să fim ascultători și înfrânați, să avem duh smerit și să-l iubim pe aproapele, și Domnul va iubi un asemenea suflet și Se va arăta pe Sine însuși sufletului și îl va învăța iubirea și smerenia, și-i va da tot ceea ce are nevoie pentru a-și găsi odihna în Dumnezeu.
Oricât am învăța, e cu neputință să cunoaștem pe Domnul dacă nu vom viețui după poruncile Lui, pentru că nu prin știință, ci prin Duhul Sfânt se face cunoscut Domnul. Mulți filozofi și savanți au ajuns la credința că Dumnezeu există, dar nu L-au cunoscut pe Dumnezeu. Și noi, monahii, învățăm ziua și noaptea Legea Domnului, dar nu toți ajung să-L cunoască, chiar dacă cred în El. A crede că Dumnezeu există e un lucru, dar a-L cunoaște pe Dumnezeu e altceva.”
(Sf. Siluan Athonitul – Între iadul deznădejdii și iadul smereniei)