Cum să începem practicarea Rugăciunii lui Iisus?

Cred că nu trebuie nici o pregătire pentru a începe practicarea Rugăciunii lui Iisus. Trebuie să începi numai a te ruga și rugăciunea însăși te va învăța cum să te rogi. Bineînțeles că trebuie să ai credința creștină în suflet și să nu încerci să practici Rugăciunea lui Iisus ca o formă asemănătoare cu yoga. Deci, trebuie să fii înrădăcinat în tradiția Bisericii, să ai o viață sacramentală. Și dacă e posibil, să ai un părinte duhovnicesc.
Și acum vreau să subliniez mai întâi că trebuie să știi Cui te adresezi. Pentru că atunci când ne rugăm cu Rugăciunea lui Iisus invocăm numele lui Dumnezeu Însuși și Dumnezeu este prezent în numele Său. Este o formă de taină.
Unul dintre punctele esențiale ale credinței creștine este acela că lumea a fost creată de Dumnezeu și, pe de altă parte, că noi, oamenii, ne aflăm într-o stare de cădere, de greșeală. Am fost foarte impresionat să văd că în biserici vechi, din secolul XII, de exemplu, în Italia, la Palermo sau în Franța, într-o biserică a Sfântului Sabin, de tip roman, există scene ale creației (cele șase zile ale Facerii) și, de asemenea, câteva puncte esențiale ale întîlnirii omului cu Dumnezeu, prezentate în Vechiul Testament. De pildă, întîlnirea lui Dumnezeu cu Noe, cu Avraam la stejarul de la Mamvri și, îndeosebi, întîlnirea lui Dumnezeu cu Moise la rugul aprins, unde Dumnezeu își revelează numele, spunând: „Eu sunt Cel ce sunt”.
În toate aceste scene apare Fiul lui Dumnezeu, Logosul, Care Se revelează; Dumnezeu este reprezentat întotdeauna subtrăsăturile lui Iisus Hristos și eu însumi am fost impresionat văzând că Iisus, pe Care îl invocăm, este Dumnezeul nostru Creator și că lucrarea Sa de creație n-a început cu Nașterea din Betleem. Pruncul născut în peșteră este Dumnezeul Creator al tuturor lucrurilor. Însă El este, de asemenea, și Mântuitorul nostru. În limba ebraică, numele „Iisus” semnifică „Dumnezeu Mântuitorul” sau „Dumnezeu Care mântuiește”.
Am spus că nu trebuie pregătire pentru a începe practicarea Rugăciunii lui Iisus, dar trebuie să dezvoltăm progresiv credința noastră în Persoana pe Care o invocăm. Pe de altă parte, cînd spunem „miluiește-mă”, adăugăm: „pe mine, păcătosul”. Deci, trebuie să invocăm numele lui Dumnezeu cu conștiința că suntem păcătoși.
Dar ce înseamnă a fi păcătos? Nu-i o categorie morală. De pildă, la mănăstire vin și se spovedesc credincioși care regretă că nu sînt buni și ei ar vrea să facă un efort pentru a deveni mai buni. Atunci eu le răspund că „a fi creștin nu înseamnă a fi bun, ci a fi unit cu Dumnezeu”. Și bineînțeles că fiind unit cu Dumnezeu ești bun, dar într-un alt fel. „Păcatul exprimă separarea noastră de Dumnezeu”. În Noul Testament și la Părinții Bisericii, cuvîntul „păcat” este aproape echivalent cu „moarte” și „diavol”. Sîntem sclavii păcatului, după cum sîntem sclavii diavolului și supuși morții. De aici această cerere adresată lui Dumnezeu, Creatorul și Mîntuitorul nostru, de a avea milă de noi („Miluiește mă, Dumnezeule…”) și de a ne elibera din această stare de păcat și de moarte. (Părintele Symeon de la Essex)
(Celălalt Noica – Mărturii ale monahului Rafail Noica însoțite de câteva cuvinte de folos ale Părintelui Symeon, ediția a IV-a, Editura Anastasia, 2004, pp. 155-157)