Dacă vreun elev creează probleme, faceți mai întâi o observație generală, zicând:
– Copii, aici am venit pentru lecții, pentru o muncă serioasă. Mă aflu lângă voi ca să vă ajut. Și voi vă osteniți, ca să reușiți în viață. Și eu, care vă iubesc foarte mult, mă ostenesc. Pentru aceea vă rog să faceți liniște, ca să reușim în scopul nostru.
Să nu priviți pe cel ce s-a purtat rău. Dacă stăruie, atunci să vă adresați lui însuși – nu cu mânie, ci serios și ferm. Să luați aminte să vă impuneți în clasă, ca să puteți lucra în sufletele lor. Nu e vina copiilor să sunt dificili. Aceasta e din cauza celor mari.
Copiilor să nu le spuneți multe despre Hristos, despre Dumnezeu, ci să vă rugați lui Dumnezeu pentru copii. Cuvintele lovesc în urechi, în vreme ce rugăciunea merge la inimă. Ascultați un secret. În prima zi, când veți intra în clasă, să nu le țineți lecție. Să le vorbiți frumos. Cuvânt cu cuvânt. Să vă purtați cu iubire față de copii. La început să nu le vorbiți deloc despre Dumnezeu, nici despre suflet. Acestea altădată, mai târziu. Însă, în ziua în care le veți vorbi despre Dumnezeu, îi veți pregăti bine și le veți zice:
– Există o temă despre care mulți se îndoiesc. Este vorba despre Dumnezeu. Ce părere aveți?
Apoi, discuție. Într-altă zi, despre tema suflet.
– Există suflet?
Apoi, să vorbiți despre rău din perspectivă filosofică. Să le spuneți că avem două feluri de sine – cel bun și cel rău. Trebuie să-l cultivăm pe cel bun. Acesta tinde spre sporire, bunătate, iubire. Pe el trebuie să-l deșteptăm, ca să devenim oameni buni în societate. Să vă amintiți de acel „Suflete al meu, suflete al meu, scoală, pentru ce dormi?”. Dar să nu le spuneți așa, ci cu alte cuvinte, cam așa: „Copii, să fiți treji pentru studiu, pentru bine, pentru iubire. Numai iubirea le face pe toate frumoase, și viața noastră se umple și dobândește sens. Sinele cel rău ne trage către lenevie și nepăsare. Dar, aceasta ne face viața searbădă, fără sens și frumusețe”.
(Ne vorbește părintele Porfirie – Viața și cuvintele, Traducere din limba greacă de Ieromonah Evloghie Munteanu, Editura Egumenița, 2003, sursa: Doxologia)