În perioada alegerilor se declanșează greve în sistemul bugetar sub amenințarea blocării procesului electoral la care sunt „băgați în față” polițiști, magistrați sau cei din administrațiile locale și centrale cu atribuțiuni în procesul electoral. În învățământ, „sezonul grevelor” este perioada examenelor elevilor și terorizarea lor și a părinților cu blocarea „anului școlar”, dar și a îndeplinirii cerințelor (luarea examenelor) pentru continuarea carierei școlare a copiilor. În sănătate, grevele „se întâmplă” în permanență, se extind de la o specialitate medicală la alta, dar cuprind (cum altfel?) și personalul medical. Probabil voi fi înjurat, dar am curajul să spun că, în cele mai multe cazuri, nivelul salariului bugetarilor este stabilit de capacitatea de șantaj pe care o au în fața administrației și politicienilor. Mai puțin (în cazul pilelor care sunt și cele mai vocale în proteste, deloc aproape) în funcție de calitatea, cantitatea și intensitatea activității. Sau responsabilitate pentru starea de sănătate, educație sau a serviciilor către populație. Pentru a argumenta, vă pot da și exemple. Cele mai mici salarii din sistemul bugetar îl au angajații din instituții fără capacitate de șantaj. Mă refer la cei din cultură, muzee, biblioteci, administrarea patrimoniului etc. Și asta, în condițiile în care sunt angajați cu studii superioare în bună parte, cu calificare și de cele mai multe ori dedicați profesiei. De ce un profesor angajat la o bibliotecă să aibă un salariu mai mic decât omologul său dintr-o școală generală? Pentru că nu poate „bloca examenul de treaptă” prin grevă? Așa se pare. Iar salariile celor care pot „face presiuni” cresc, iar diferența între bugetari cu aceeași pregătire, dar cu locuri de muncă diferite, se adâncește.
Susțin fără rezerve lupta sindicală. Consider însă că tratamentul acordat angajaților trebuie să fie echitabil, iar diferențierile să fie rezultatele calificării, responsabilității în muncă și nu capacității de „condiționare” a factorilor decizionali. Este evident că liderii sindicali urmăresc „să-i prindă la înghesuială” pe guvernanți când revendică drepturile celor pe care îi reprezintă. Este ok până la un moment. Dar când nivelul salarizării în unele sectoare bugetare este superior celui din mediul privat, nu este cam mult? Doar la noi se întâmplă în UE. Este specific regimurilor autoritare, unde reprezentanții instituțiilor de forță „sunt cel mai bine salarizați”.
Continuând comparația cu sistemul privat (care susține prin taxe aceste salarii), consider că pensionarea la vârste „fragede” de 55 de ani sau mai puțin este exagerată și discriminatorie, în marea majoritate a cazurilor. Excepție fac aviatorii, balerinii sau cei cu activități periculoase, dar care pot să-și demonstreze calificarea în consultanță, control-verificare sau în munca de „la birou”. Dar de ce cei din domeniul justiției, care ies la pensie la vârsta la care în „statele normale” sunt promovați datorită experienței? Sau militarii, polițiștii și cei din „servicii”, care dacă nu aleargă pe câmpul de instrucție sau după „dușmanii poporului” ar putea activa în domeniul logisticii, achizițiilor de mijloace de luptă sau al pregătirii („la clasă”) a noilor recruți până la 65 de ani, precum „toți muritorii” civili. Sunt sigur că voi fi înjurat copios, dar asta este opinia mea formată după observarea situației din țările la nivelul cărora vrem să ajungem.
Cineva spunea că am putea „importa” judecători din Germania, nu ar costa mult mai mult și am avea șase imense ca aceștia să nu răspundă la „comenzi politice” și „protocoale secrete”. Glumea, dar în lumea civilizată serviciile de pază și securitate sunt majoritar private, armatele de mercenari au devenit o obișnuință inclusiv în statele conduse de dictatori (Wagner, în Rusia). Învățământul privat (nu cel de la noi) s-a dovedit mai performant decât cel de la stat, cercetarea este în bună parte efectuată de „capitalul personal” și chiar exploatarea spațiului extraterestru nu mai este un „monopol de stat”, deci pentru „nemulțumiți” există alternative excelente. Nu și pentru lideri sindicali, cred. Sau mă înșel?
