Învățătură pentru părinți

Cum să-i învățăm pe copii să gătească



Gătitul alături de copii este o activitate distractivă și educativă atât pentru copii, cât și pentru noi, părinții. Copiii își dezvoltă astfel numeroase abilități, învățând să măsoare, să numere, să comunice, să lucreze în echipă, să fie ordonat, să experimenteze. Pe cei mici îi putem învăța, prin sarcini ușoare la început, cum să prepare cacao cu lapte, să curețe un ou fiert sau să întindă unt și gem pe pâine, pentru ca, ulterior, să învețe cum să aranjeze prăjiturele pe un platou, cum să decoreze un tort, să spele legumele și fructele sau să prepare înghețată. Deserturile îi încântă foarte mult pe copii și ei vor fi foarte receptivi când le vom cere ajutorul.
Atunci când mergem la cumpărături le vom face cunoscută copiilor lista de cumpărături, explicându-le de ce vom cumpăra anumite produse. Pentru început, trebuie să lăsăm copilul să-și aleagă ce rețetă dorește să pregătească. Dacă va avea câteva cărți de bucate la îndemâna, îi va fi mai ușor să se decidă. Desigur că rețetele care vor avea poze frumos colorate vor fi mai atrăgătoare. Înainte de a se apuca de gătit este bine să-i dăm copilului un șorțuleț și să-i spunem să-și spele foarte bine mâinile.
Dacă se întâmplă ca la început copilul să mai verse din ingrediente, să fie neîndemânatic, nu trebuie să ne supărăm pe el. Cu timpul va învăța. Însă, vom acorda o mare atenție supravegherii copilului în bucătărie, pentru ca el să nu rănească în vreun fel.
Comunicarea cu copiii noștri este foarte importantă și tocmai de aceea trebuie să le facem cunoscut dinainte meniul, să-i lăsăm să guste sosul pentru spaghete, de exemplu, să adauge condimente în mâncare, să prepare crema de ciocolată pentru tort. Pe măsură ce sunt atenți la modul în care se pregătește mâncarea, copiilor trebuie să le vorbim despre rolul alimentelor pentru organism, despre ce înseamnă consumul de legume și fructe. Copiii pun o sumedenie de întrebări: de ce se adaugă și lapte în aluatul pentru clătite sau de ce trebuie să punem și puțin unt când facem piureul de cartofi?
Când experimentele culinare iau sfârșit, ar fi bine să le spuneți copiilor că în bucătărie trebuie menținută o curățenie exemplară. Copiii vor învăța că farfuriile și toate ustensilele care au servit la prepararea mâncării trebuie foarte bine curățate, spălate, uscate, iar apoi așezate la loc.
(Iuliana NIȚĂ, sursa: www.ziarulumina.ro)



Recomandări

Binecuvântare arhierească la Biserica „Acoperământului Maicii Domnului” din cadrul Așezământului de copii din Rădăuți

Binecuvântare arhierească la Biserica „Acoperământului Maicii Domnului” din cadrul Așezământului de copii din Rădăuți
Binecuvântare arhierească la Biserica „Acoperământului Maicii Domnului” din cadrul Așezământului de copii din Rădăuți

Concursul pentru copii și tineri „Istoria în desene”, ediția a VI-a, organizat de Muzeul Național al Bucovinei

Concursul pentru copii și tineri „Istoria în desene”, ediția a VI-a, organizat de Muzeul Național al Bucovinei
Concursul pentru copii și tineri „Istoria în desene”, ediția a VI-a, organizat de Muzeul Național al Bucovinei