Cum să-i bată? Și cine?

Am urmărit cât de mult am putut din ultimul turneu de Grand Șlam al anului, US Open. Mai întâi, în tururile de la început, am stat cu ochii pe fetele noastre, cu nițică mâhnire în suflet că dusă-i vremea când româncele chiar contau în turneele de tenis. Faptul că din când în când, mai degrabă accidental, câte una ajunge în fazele superioare ale vreunui turneu ori chiar îl câștigă, ca Sorana Cîrstea acum vreo două săptămâni, nu se regăsește și în parcursul din turneele supreme, precum cel despre care vorbim aici. În acestea, aproape că nu se poate vorbi de surprize, finaliștii sau chiar semifinaliștii fiind aproape fără excepție cei mai buni din lume. Dovada o constituie chiar cele 3 nume din 4 prezente în ultimele două acte, fiecare punând de câte un mic record. Încep cu Nole Djokovic, care acum a devenit cel mai bătrân jucător care ajunge în același an în semifinalele tuturor celor 4 turnee de Grand Șlam, după ce tot el deținea, de vreo două decenii, și recordul de cel mai tânăr jucător care a reușit aceeași performanță! Să nu vă mire că am ajuns astfel să țin cu Nole cam în felul în care țineam cu Roger Federer în anii în care îl uram pe Djokovic! Un alt recordman cam de aceeași factură este Sinner, cel care a ajuns în acest an în 4 finale din 4 ale turneelor de Grand Șlam, dar în total îi ies 5 consecutive dacă socotim și US Open-ul de anul trecut! Inutil să vă reamintesc că alaltăieri, prietenul său bun și adversarul cel mai periculos pentru deja fostul loc 1 mondial, Carlos Alocaraz, l-a bătut cu 3-1 pe Sinner și și-a adjudecat premiul cel mai mare din întreaga istorie a tenisului oficial, pe puncte în clasament: 5.000.000 de dolari, ceea ce aproape te sperie. La felul în care joacă acești veritabili titani ai tenisului actual, cred că multă vreme de acum înainte nu mai e loc și pentru vreun altul în bătăliile pentru marile trofee din tenis și implicit pentru primele două locuri în clasamentul ATP.