Cum să fim și să rămânem creștini la serviciu

Accesul nostru la un serviciu sau altul din societatea civilă este departe de a se face fără de Dumnezeu. Dimpotrivă, el este expresia voii Lui. El este Patronul, El este Cel ce ne angajează și ne pune într-o anumită funcție în scopul de a lucra pentru El și cu El. Oricare ar fi acest post, tocmai din acel loc vom putea face ca iubirea lui Hristos să strălucească, vom putea da exemplu de comportament evanghelic, de a ne ispăși păcatele, de a face loc iertării acolo unde este dezbinare. Mai ales din acel loc ne vom putea ruga pentru toți cei cu care ni s-a dat să lucrăm – și de multe ori spovedim greșelile pe care le facem la serviciu. În fond, serviciul, oricare ar fi profesia – de manager, secretară, operator telefonie, director de Resurse Umane, îngrijitor, curier, Director General… – nu contează prea mult. Ceea ce este important e să se facă din el un loc de ajutorare împotriva suferinței care vine de la păcat și de la neomenie sub toate formele ei, de la instrumentalizarea și de la reducerea omului la un obiect. Noi suntem într-un post anume pentru a lucra dimpreună cu Hristos la umanizarea oamenilor. Astfel, putem fi un manager creștin.
Să rămânem înrădăcinați
Cum să rămâi „înrădăcinat” în iubirea lui Hristos pe durata întregii zile? Cum să rămâi astfel seara, după o zi încărcată la lucru de critici, discuții fără capăt, discuții în contradictoriu, decizii de luat, conflicte…? Cum să nu aduci grijile, cum să încetezi să te mai gândești la ele seara sau noaptea? Dacă ne-am petrecut ziua veghind la iubirea lui Hristos, va fi mai ușor. Vrem să spunem: dacă am petrecut ziua fără a uita să ne rugăm pentru unii și pentru alții, fără a ne teme să primim umilințele și criticile – ba chiar primindu-le cu bucurie, întrucât ne smeresc! – ne va fi ușor să ne încredințăm, în rugăciunea noastră de seară, toate grijile Domnului. Să nu adormim cu ranchiună față de cineva, față de vreun coleg sau vreun șef.
Să ne rugăm pentru colegi
De exemplu, după rugăciunea de seară, să spunem și pe aceasta: „Doamne, Iisuse Hristoase, Tu, Care Ți-ai dat viața pentru mântuirea tuturor, iartă, binecuvântează, acoperă, tămăduiește și mântuiește pe robul Tău (nume) și miluiește-mă pe mine, păcătosul (nume)!”.
Să nu ne lăsăm niciodată despărțiți de iubirea lui Iisus: să nu judecăm, să nu blestemăm, – „Binecuvântați, nu blestemați!”, spune Sfântul Apostol Pavel –, să nu ne răzbunăm, să nu pizmuim, să fim neatinși atât de critici, cât și de laude.
Cotidianul ca nevoință
De fapt, putem considera viața de zi cu zi ca fiind un exercițiu continuu. Acestea sunt lucrări practice de viață evanghelică. Paternitatea lui Dumnezeu în aceasta se arată, în fiecare zi și la orice oră, El oferindu-ne prilejuri de a ne exersa întru iubirea lui Hristos, Fiului Său, anume, la nejudecare, la iertare și la smerenie. Probabil că în fiecare zi ne putem exersa în iubirea vrăjmașilor – a celor care nu ne iubesc și pe care încă nu-i iubim. Să acceptăm asumarea unei concepții de nevoință a existenței și să mergem la serviciu în fiecare dimineață cu bucuria de a ne pune în adevărata lucrare – dobândirea iubirii și a smereniei lui Iisus. Și, seara, toate grijile pe care le aducem cu noi acasă, să le preschimbăm în rugăciune, să facem din fiecare preocupare conținutul unei laude sau al unei rugăciuni de mijlocire. Lauda, mai ales, este poarta păcii: „Slavă Ție, Doamne Iisuse, slavă Ție! Pentru cele știute și pentru cele neștiute, slavă Ție!”.
(Sursa: Doxologia.ro)