După finala de la Wimbledon, nici de data asta n-am putut vedea finala dintre Murray și Federer, tot de la Wimbledon. Doar că, programul Olimpiadei fiind mai mult decât înghesuit, n-am putut vedea nici măcar reluarea. De aceea, perplexitatea în fața scorului nu mă părăsește nici după ce am citit diverse materiale pe marginea meciului. Mi-a plăcut, atât cât putea să-mi placă fiind suporter declarat al elvețianului, expresia cu care italienii au sintetizat finala, Murray l-a asfaltat pe Federer! O astfel de umilință într-o partidă de trei din cinci seturi am mai văzut doar într-o finală de Roland Garros, evident în fața lui Nadal. A fost atunci 6-1, 6-3, 6-0, iar când elvețianul a luat microfonul pentru a rosti cele câteva cuvinte dinaintea premierii a început cam așa: “Sunt tot eu, Roger Federer…” Acum, la Olimpiadă, n-a mai primit set la zero, a fost 2-6, 1-6, 4-6, dar în primele două seturi Murray a legat vreo șapte game-uri câștigătoare! Bineînțeles, am căutat și părerea CTP-ului și am reținut că antrenorul scoțianului, marele Ivan Lendl, i-ar fi dus la perfecțiune serviciul doi, mingea având o săritură înaltă care l-a deranjat pe Federer. Așa o fi, dar unde a fost serviciul lui Federer, cel care a funcționat ca o armă cu lunetă în semifinala cu Del Potro? I-o fi fost greu să-i facă break lui Murray, însă de ce n-a împins nici un set în prelungiri, să ajungă măcar o dată la 6-6? Dar, dacă aș vrea să aud niște explicații, altele decât cea cu oboseala după semifinală (a avut totuși o zi de odihnă), pe ale lui Federer aș fi fost interesat să le aflu. Abia aștept să văd și cum va evolua Murray la openul american, teoretic ar trebui să-și ia viteză după victorii fără set pierdut în fața lui Djokovic și Federer.
Închei aceste rânduri după exercițiul Cătălinei Ponor la sol, care i-a permis să urce momentan pe locul doi, spre dezamăgirea publicului care i-a fluierat pe arbitri. Am o admirație deosebită pentru această fată care trage de ea la o vârstă la care alte gimanste sunt deja antrenoare. În plus, faptul că a reușit să treacă și peste dezamăgirea pricinuită de pierderea medaliei de bronz la bârnă după încheierea concursului spune multe despre stăpânirea sa de sine. Am tras puțin de timp ca s-o prind și pe Sandra Izbașa, care a căzut chiar la final, dar ea ne-a adus deja un aur la sărituri. Deci argint pentru Cătălina Ponor, unul cu sclipiri ca de aur.
