Cum să ajungi frumos, deștept, bogat. Și de neam bun

În oricare dintre viețile sfinților ne putem regăsi, chiar dacă propria noastră viață este, momentan, una în care abia reușim să ne facem rugăciunile de dimineață și cele de seară. Să luăm ca exemplu viața Sfintei Mari Mucenițe Ecaterina, ce a fost prăznuită acum câteva zile, mai exact pe 25 noiembrie. Ecaterina era o tânără fecioară care trăia în cetatea Alexandriei, în timpul împăratului păgân Maximin (la începutul secolului al IV-lea). Era extraordinar de frumoasă, foarte învățată, cu multe averi și se trăgea din neam nobil. Haideți să vedem, împreună, care este povestea întâlnirii ei cu Hristos, povestea ei de dragoste cu Domnul. Căci fiecare întâlnire a noastră cu Dumnezeu, fiecare clipă petrecută în mod real cu El nu este altceva decât o mare, nesfârșită poveste de dragoste.
Deși toată lumea o îndemna să se mărite, Ecaterina le răspundea că nu dorește să ia de soț un bărbat care nu are cele patru calități pe care le are și ea: adică să fie frumos, deștept, bogat și de neam împărătesc. Și cum nu se găsea, în acea epocă, nici unul care să cumuleze toate aceste daruri, ea prefera să fie singură. Și noi ar trebui să fim conștienți de aceste daruri pe care le avem. Unii se vor mira la așa o afirmație: „Bine, chiar dacă mai sunt persoane ce ar avea una sau mai multe dintre aceste patru calități, totuși, e sigur că nu toți oamenii le cumulează pe toate patru la un loc!”. Iar eu am să contrazic, în rândurile de mai jos, pe unii ca aceștia.
Frumusețea este în noi. Nu toți suntem potriviți spre a poza în revistele de modă, deci nu despre asta este vorba, ci despre o frumusețe ce o copleșește pe cea fizică. Trupul meu este un lucru minunat și are capacitatea de a se îmbrăca în frumusețea care izbucnește dinăuntru, cu o condiție: ca în inima mea să-L am pe Dumnezeu. Sfântul Ioan Maximovici și monahia Teodosia sau Zorica Lațcu (în portretele de bătrânețe) sunt doar două dintre exemplele de oameni ale căror trăsături fizice, aparent inestetice, sunt extrem de spiritualizate, încât fotografiile lor dezvăluie o frumusețe ce răzbate de dincolo de cele pământești. Astfel, frumusețea este în noi, trebuie doar adusă la suprafață.
Putem fi deștepți. Pentru că deșteptăciunea autentică nu înseamnă cumul de cunoștințe, veleități enciclopedice, ci înțelepciune. Când ne luminează Dumnezeu mintea, chiar dacă avem doar patru clase, primim har spre a vorbi despre realități de nepătruns chiar și de către un întreg sobor de savanți.
Suntem bogați. Asta pare mai greu de crezut, s-ar zice că aici mi s-a înfundat. Dar nu-i așa, chiar suntem bogați! Nu în sensul că ne fâlfâie prin conturi niște milioane de euro. Căci, ce înseamnă să fii bogat? Înseamnă să ai o hârtiuță sau mai multe, să zicem, care să ateste că deții ceva. Dar, cine ne oprește să credem că deținem întreg universul, care a fost special creat pentru noi? N-a spus Dumnezeu: „Creșteți și vă înmulțiți și umpleți pământul și-l stăpâniți” (Facerea 1, 28)? Dacă eu spun că munții sau marea sau câmpiile sunt darul lui Dumnezeu pentru mine, ce-mi poate face acela care are un biet act de proprietate în buzunar? Oricum, el va pierde totul, la moarte, iar cel ce crede în Dumnezeu va primi totul, după obșteasca înviere. Încât, mai important e cine le moștenește, în veșnicie, nu cine le are trecute în catastife, vreme de câțiva ani.
Toți suntem de neam bun, împărătesc chiar. Absolut toți. Dacă mergem pe arborele genealogic, ajungem să constatăm că toți suntem fiii lui Adam, care este „fiul lui Dumnezeu” (Luca 3, 38). Ca să nu mai pomenim de faptul că cei botezați sunt înfiați de Dumnezeu, căci Însuși Fiul lui Dumnezeu ne-a zis: „Eu sunt vița, voi sunteți mlădițele” (Ioan 15, 5). De aceea, nobil, împărătesc, cu adevărat, nu e cel cu „sânge albastru”, ci cel ce devine dumnezeu după har.
Revenind la Ecaterina, să încercăm și noi, așadar, să avem conștiința faptului că suntem făpturi minunate și nu ne putem însoți cu oricine, mai ales cu cei ce sunt sub demnitatea noastră (a se citi: demonii). Să căutăm pe Cel Ce este mai presus de noi, înzestrat cu daruri peste fire. Așa a ajuns Ecaterina să fie îndrumată la un sihastru creștin, ce stătea retras într-o peșteră și care i-a zis că există un Bărbat mai frumos, mai deștept, mai bogat și de neam mai bun decât ea. I-a dăruit icoana Maicii Domnului cu Pruncul în brațe și i-a spus să se roage acestei Maici, ca ea să-I arate pe Fiul Său, pe acest Mire Preafrumos. Așa a ajuns Ecaterina să se boteze și să mărturisească pe Iisus Hristos ca Dumnezeu și Mântuitor, suferind groaznice chinuri din partea autorităților păgâne, dar nelăsându-se despărțită nici o clipă de dragostea Lui. A murit doar după ce i-a fost tăiat capul cu sabia, iar sfintele ei moaște au fost duse pe Muntele Sinai. Astăzi, ele se află acolo, în mănăstirea ce-i poartă numele, iar pelerinii care ajung la această mănăstire primesc un inel, asemănător celui pe care Ecaterina l-a primit de la Însuși Hristos, spre logodire, atunci când s-a botezat.
Iată cum ne putem evalua propria viață, prin prisma vieții Sfintei Ecaterina. Chiar și după criteriile lumii de azi, ce am putea alege pentru noi și pentru viața noastră mai mult decât a deveni frumoși, deștepți și bogați, având și conștiința unei obârșii dumnezeiești? Ce ne-ar putea mulțumi mai mult? Vom conștientiza cu câte daruri minunate ne-a înzestrat Dumnezeu sau, în loc să căutăm a primi mai mult decât acestea – adică pe Însuși Dăruitorul, le vom cheltui, le vom risipi, ne vom lipsi până și de ele?
(Sursa: Doxologia.ro)