Pentru unii biserica e doar un prilej ca să-și dovedească și să dovedească lumii că sunt mai buni decât alții. Un prilej de fală ca oricare altul. Dintre aceștia se aleg naționaliștii bisericii. Credeți că sunt puțini? Am intrat de curând, și am fost apoi alungat imediat, pentru că mesajul meu nu trebuia să se audă acolo, într-un grup de tineri naționaliști declarat creștini de pe internet. Am înțeles acolo imediat mecanismul gândirii lor. Tot ce le dă valoare sau li se pare că le dă valoare e bun. Ei aleargă cu limba scoasă după slava omenească, deșartă. L-am întrebat pe unul dintre ei care postase un text naționalist al unui autor interbelic: „Bine, dar tu de ce ai postat acest text aici? Înțeleg că te crezi urmaș al lui Alexandru Machidon și ai impresia că aceia care nu sunt urmași ai acestui războinic îți sunt inferiori…” Mi-a răspuns că nu înțeleg eu bine, deși textul pe care îl postase era cât se poate de explicit în privința „sentimentelor alese” pe care le cultiva. Fără să fi avut acces măcar la aparențele lucrurilor petrecute în urmă cu milenii despre care vorbea, rătăcitul autor al articolului postat de acel tânăr menționa „complexul de mari virtuți al sufletului thracic: spirit eroic, dreptate și jertfă”.
Cei care caută în lume, dar și în biserică, să-și măgulească sinele preaplin de el însuși au inventat fascismele și naționalismele.
Eu am auzit multe prostii spuse din fața altarului, mai multe decât mi-aș fi imaginat că pot auzi. Potrivit unui preot de la Humor, „poporul român” a fost creștin de la bun început, pentru că legiunile latine „ai căror urmași suntem” erau creștine. O minciună! Până la Împăratul Constantin, în secolul III, după retragerea trupelor romane de aici, armata romană își obliga soldații să se închine la idoli. În plus, avem vestigii care dovedesc „credința” pe care o practicau soldații din Nordul Africii aduși de romani aici: biserica de la Densuș, de pildă, e un fost templu al „zeului” Marte. Tot de la același preot am aflat ce mare însemnătate a avut pentru „noi, rrromânii” creștinarea Dobrogei de către Apostolul Andrei. Dar, cum cei care am pus oleacă mai mult mâna pe carte știm, Dobrogea e a României doar din secolul XIX, până atunci, Dunărea fără poduri fiind un obstacol practic de netrecut. Tot așa, la o mănăstire bucovineană am fost nevoit să aud o altă minciună, cântată de toată obștea: „Toți copiii României sunt din neamul lui Traian”. Asta e o minciună din două motive: în primul rând, soldații pe care i-a trimis Imperiul Roman aici nu erau romani, ci nord-africani. În al doilea rând, studiile ADN-ului demonstrează că doar un sfert din populația României e formată din descendenți ai acelor soldați.
E păcat că se spun asemenea minciuni în biserică. Și sunt foarte periculoase sentimentele de slavă deșartă pe care aceste minciuni caută să le sădească în sufletele oamenilor. Nu apartenența la un neam sau altul te face valoros sau lipsit de valoare, ci eforturile interioare prin care, cultivând virtuțile creștine, poți să te îmbunătățești.
(de Marius Ianuș)
